Juriu internaţional pentru Piaţa Mihai Viteazul
- Scris de Kristina Restea
- 11 Aug 2013, 21:30
- Economie
- Ascultă știrea

Au fost finalizate baza de date necesară concurenţilor pentru a lucra la proiecte şi componenţa juriului. Totuşi, a rămas de bifat un criteriu esenţial pentru ca această competiţie să fie una internaţională: traducerea documentaţiei în limba engleză.
Concursul pentru reamenajarea Pieţei Mihai Viteazul, anunţat încă de la începutul anului, va fi realizat printr-un parteneriat între administraţia locală şi Ordinul Arhitecţilor din România (OAR). "Tema de concurs este pregătită (elaborată de arhitectul Vasile Mitrea - n. red.), la fel şi baza de date care trebuie pusă la dispoziţia concurenţilor, una foarte consistentă, ne bucurăm să spunem. Reprezentanţii primăriei lucrează la pregătirea procedurii, la "împachetarea" documentelor în formula necesară lansării. Mai urmează traducerea documentaţiei în limba engleză", a precizat Szabolcs Guttmann, preşedintele filialei Transilvania a OAR.
Competiţia poate fi lansată la final de august, consideră oficialul OAR, însă pentru un impact cât mai bun ar fi de preferat amânarea lansării pentru septembrie, după perioada de concedii. În aceste condiţii, o soluţie pentru reamenajarea pieţei Mihai Viteazul ar putea fi identificată până la finalul anului, cu respectarea etapelor de concurs şi procedură. A fost, de asemenea, stabilită componenţa juriului, la propunerea OAR, care aşteaptă semnătura primarului Emil Boc. Acesta va fi format din cinci membri: Andras Istvan (Ungaria), Mihai Pienescu (Franţa), Sandu Alexandru (Bucureşti), Florin Ionaşiu (Timişoara) şi Ligia Subţirică (arhitect şef al municipiului Cluj-Napoca).
Mihai Pienescu este autor şi coautor a peste 60 de proiecte şi construcţii realizate în România, Franţa, Liban, Finlanda, Marea Britanie, Germania. Arhitectul îşi desfăşoară activitatea în Franţa din 1990 şi are în Paris propriul birou de arhitectură. Sandu Alexandru este preşedintele Registrului Urbaniştilor din România şi profesor în cadrul Universităţii de Arhitectură şi Urbanism Ion Mincu din Bucureşti. Florin Ionaşiu este asociat în cadrul biroului Arhitekt Studio A din Timişoara şi editor la De Arhitectura. Au fost desemnaţi ca membri supleanţi arhitecţii Szabolcs Guttmann şi Emanoil Tudose (reprezentant al Registrului Urbaniştilor din România).
Procedura de concurs se va desfăşura în două etape, iar câştigătorul se alege cu contractul de proiectare. În primă fază, studiul va avea în vedere atât conexiunea cu nucleul istoric, cât şi apartenenţa la zona pericentrală, cu includerea în analiză a Someşului Mic şi a Canalului Morii. Zona de studiu prinde scuarul cu statuia lui Mihai Viteazul, dar vizează o arie mai extinsă, până la Bd. Regele Ferdinand şi hala comercială din piaţă. În faza a II-a intră cinci echipe selectate în urma primei etape a procedurii, acestea urmând să detalieze propuneri doar pentru scuar. Premiile se acordă după a doua fază de concurs. Pentru premiul I, concurentul desemnat drept câştigător va negocia cu municipalitatea prestarea serviciilor de proiectare. Valoarea estimată pentru proiectare este de 40.000 de euro, fără taxa pe valoarea adăugată. Premiul II a fost stabilit la 3.000 de euro, premiul III, la 2.000 de euro şi se vor acorda şi două menţiuni de 1.500 de euro
Administraţia locală şi OAR au semnat în ianuarie protocolul de colaborare pentru modernizarea zonei prin organizarea unui concurs de arhitectură. Iniţial, se preconiza că în martie va fi lansat concursul de soluţii, urmând ca la mijlocul lunii iulie să se cunoască şi câştigătorul. Clujul nu a avut parte de un concurs pentru un spaţiu public al oraşului din 2004 (amenajarea Pieţei Unirii-Eroilor), cu toate că specialiştii au atras atenţia de câţiva ani că o astfel de competiţie - în care nu preţul este criteriul esenţial de selecţie - este cea mai indicată modalitate pentru a idendifica soluţii pentru oraşe.
Cu toate acestea, la discutarea subiectului în şedinţa Consiliului Local consilierii PNL au cerut ca primăria să nu plătească decât premiul cel mare, având în vedere că doar acest proiect va fi folosit. Ligia Subţirică (desemnată între timp membră în juriu) a explicat însă că, fără premii, nu s-ar mai putea vorbi despre un concurs pentru amenajarea unui spaţiu public. În practica internaţională, acestea sunt oferite tocmai pentru a atrage cât mai mulţi competitori şi pentru a răsplăti munca participanţilor. Amendamentul liberalilor nu a trecut la vot.
p