Kaufland retrage din magazine un produs: "Există un pericol de accidentare în timpul utilizării"

Kaufland retrage din magazine un produs: "Există un pericol de accidentare în timpul utilizării"

Reprezentanții retailerului german Kaufland au făcut anunțul joi seară și au precizat că produsul se poate returna în orice magazin, chiar dacă clinentul nu mai are bonul.

Kaufland retrage voluntar şi preventiv, din motive ce ţin de protejarea consumatorilor, produsul ”Newcential - Benzi pentru antrenament”. Produsul s-a aflat la vânzare în magazinele Kaufland începând cu 06.01.2021.

”La acest articol există posibilitatea desprinderii involuntare a cuplajului în anumite circumstanţe nefavorabile. Astfel, există un pericol de accidentare în timpul utilizării articolului. Clienţii care au achiziţionat acest produs sunt rugaţi să acorde atenţie informării şi să nu îl mai folosească. Pentru a proteja siguranţa consumatorilor, Kaufland a reacţionat imediat şi a retras de la vânzare produsul menţionat, din lotul cu numărul 1234261-4020”, a transmis compania.

Kaufland retrage din magazine un produs: "Există un pericol de accidentare în timpul utilizării"

Cei care au cumpărat acest produs se pot prezenta în orice magazin Kaufland pentru a-l returna şi vor primi contravaloarea sa, fără a mai fi necesară prezentarea bonului fiscal. Pentru informaţii, clienţii au la dispoziţie numărul de telefon al Centrului Relaţii Clienţi, 0800 080 888, apelabil gratuit (număr apelabil doar din reţelele Vodafone, Orange, Telekom, Upc România şi RCS&RDS), de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 - 20.00, iar sâmbăta în intervalul 08.00 - 17.00 sau în scris accesând link-ul www.kaufland.ro/contact.

Comenteaza