La ce job-uri visează românii în pandemie? Tinerii, mai puțin interesați de un loc de muncă

La ce job-uri visează românii în pandemie? Tinerii, mai puțin interesați de un loc de muncă
| Foto: Facebook

Contextul creat de coronavirus a provocat schimbări semnificative în dinamica pieței de muncă din România.

Potrivit Bestjobs, în luna noiembrie, numărul total de joburi pentru care candidații au putut aplica a înregistrat o creștere de aproximativ 5%, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

Din totalul ofertelor de muncă puse la dispoziție, mai mult de jumătate (52%) au fost din categoria white collar (care presupun muncă înalt calificată și studii superioare), 29% au fost joburi din categoria blue collar (muncă necalificată), în timp ce 19% au fost joburi pentru poziții de management și coordonare echipe.

Cele mai căutate job-uri au fost cele din domeniile financiar,  IT și medical/farmaceutic.

În luna noiembrie, cei care au realizat cele mai multe aplicări la joburi au fost candidați cu vârste cuprinse între 25 și 34 de ani (33,9%), urmați de cei cu vârste cuprinse între 35 și 44 de ani (22,8%). Pentru cei mai tineri, însă, a scăzut interesul pentru un loc de muncă, observându-se o scădere de aproximativ 40% față de aceeași perioadă a anului trecut, pentru categoria de vârstă 18 – 25 de ani.

Cei mai activi dintre cei care au căutat oferte de muncă au fost candidații din București, Timiș, Iași și Brașov.

Etichete
Comenteaza