Lanţurile de retail se bat pentru Cluj

Lanţurile de retail se bat pentru Cluj
Profi se pregăteşte de deschiderea a şase magazine în oraş în acest început de an, devenind astfel reţeaua comercială cu cel mai mare număr de unităţi în Cluj-Napoca.

Billa şi Carrefour (cu brandul Market) s-au instalat în marile cartiere ale oraşului, Lidl continuă expansiunea, dar, cu planul de a fi prezentă la Cluj cu 11 unităţi, reţeaua Profi ar deveni cea mai vizibilă prezenţă pe piaţa locală.

Profi a primit luna trecută certificate de urbanism (de informare) pentru amenajarea a şase magazine. Două vor fi amplasate pe Bd. Nicolae Titulescu nr. 18 şi 163 şi câte unul pe Aleea Detunata, Aleea Clăbucet, pe strada Viilor şi pe Bd. 21 Decembrie nr.133. La început de an, lanţul de supermarketuri Profi, controlat de fondul de investiţii Enterprise Investors, a preluat reţeaua de şase magazine a Alimrom Cluj, o companie controlată de doi antreprenori locali, Ioana Corbeanu şi Cristian Mureşan.

Profi va ajunge astfel la 11 unităţi în Cluj-Napoca, după amenajarea şi inaugurarea fostelor magazine Alimrom (fosta reţea Alimentara) recent preluate, dar nu a anunţat termene pentru noile inaugurări. La finalul lunii trecute, Profi a deschis primul din cele şase magazine preluate, cel amplasat în complexul comercial Mercur (pe str. Detunata). Acesta are o suprafatţă totală de 605 mp şi o sală de vânzări de 386 mp.

Lanţul de retail de discount Lidl, cu două unităţi deja funcţionale în Zorilor şi Bună Ziua după preluarea Plus, a mai deschis anul trecut o unitate la parterul noii clădiri ridicate pe Bd. 21 Decembrie, în locul fostei platforme Napolact, şi un alt magazin pe Calea Baciului, pe o parte din platforma Ruttrans. În derulare se află planurile pentru cel puţin încă un magazin: în vecinătatea BauMax din Someşeni, pe un teren deţinut deocamdată de Grup 4 Instalaţii, pentru care a fost obţinută şi autorizaţia de construire.

Lanţul de supermarketuri Billa este prezent cu patru unităţi: pe Calea Floreşti, pe str. Pasteur, pe Calea Dorobanţilor şi în centrul oraşului, pe str. Regele Ferdinand, la parterul complexului Central. Carrefour Market deţine trei unităţi în municipiu. Una este amplasată în cadrul complexului Leul din apropierea Pieţei Mihai Viteazul, alta funcţionează în Mărăşti, pe Calea Dorobanţilor, iar a treilea a fost deschisă la parterul centrului comerial Winmarkt (Big) din cel mai mare cartier al Clujului, Mănăştur.

Expansiune a micilor magazine
De câţiva ani, Clujul a devenit ţinta de expansiune pentru unităţi comerciale de mici dimensiuni, în cartierele oraşului, după ce companiile de retail au intrat cu hipermarketuri ca Auchan, Carrefour sau Kaufland. Sunt prezente la Cluj de asemenea unităţile cash&carry Metro şi Selgros, dar şi cele de bricolaj Dedeman, BauMax, Praktiker, Ambient.

 

Comenteaza