Leul, tot mai slab. Rata anuală a inflaţiei, cea mai mare din UE

Leul, tot mai slab. Rata anuală a inflaţiei, cea mai mare din UE

România a înregistrat, în ianuarie, cea mai mare rată anuală a inflaţiei din Uniunea Europeană şi de peste două ori mai mare decât media UE, potrivit datelor publicate, vineri, de Eurostat.

România a înregistrat, în ianuarie, o rată anuală a inflaţiei, care măsoară evoluţia preţurilor de consum în ultimul an, de 3,2%. 

După România, cele mai mari rate anuale ale inflaţiei din UE le-au avut Letonia (2,9%), Ungaria şi Estonia (câte 2,8%), Slovacia şi Bulgaria (câte 2,2%), transmite news.ro.

Totodată, cele mai mici rate anuale ale inflaţiei le-au înregistrat Grecia (0,5%), Croaţia şi Portugalia (câte 0,6%), Polonia (0,7%) şi Irlanda (0,8%).

În UE, rata anuală a inflaţiei a fost de 1,5% în ianuarie, în scădere faţă de cea înregistrată în decembrie (1,6%). În zona euro, rata anuală a inflaţiei a scăzut la 1,4% în ianuarie, de la 1,5% în decembrie.

Comenteaza