Libertatea se transformă: de la mobilă la tehnologie
- Scris de Kristina Restea
- 16 Noi 2011, 22:01
- Economie
- Ascultă știrea

Fosta unitate de producţie Libertatea, amplasată pe un teren de 4,5 ha, va fi reconvertită în centru cu spaţii destinate unor companii din tehnologia informaţiei (IT), cercetare-inovare, centre de excelenţă şi cercetare în domeniul medical.
Fribourg Development, subsidiară deţinută de fondul privat de investiţii Fribourg (Cipru), deţine acum 90% din societatea Libertatea şi devine dezvoltator al parcului tehnologic. Compania are în plan transformarea fostei fabrici, cu un teren de 4,5 ha în zona gării, într-un spaţiu cu funcţiuni mixte.
Proiectul Liberty Center Technological Park va atrage în primă fază investiţii de 20 de milioane de euro, însă bugetul de dezvoltare ar putea depăşi 30 de milioane după realizarea unor faze ulterioare, ce vor presupune pavilioane noi. Primele două etape ale Liberty Park vor fi funcţionale în maximum trei ani, susţin dezvoltatorii. Ele presupun crearea de spaţii pentru birouri cu o suprafaţă dedicată de 22.000 mp, în care va fi inclusă şi o zonă de spaţii pentru întreprinderi mici şi mijlocii (IMM). Spaţiul public va fi concentrat pe dezvoltarea de săli de expoziţie, centre de sport, zone de restaurante şi baruri, o clinică medicală. Spaţiul verde se va întinde pe 17.000 mp. Ulterior vor fi începute lucrările pentru zona rezidenţială, care are alocată o suprafaţă de 2.000 mp pentru apartamente de mici dimensiuni, de 40-70 mp, disponibile spre închiriere pentru angajaţii rezidenţi.
Mare parte din clădirile existente (60-70%) vor fi păstrate şi adaptate noilor funcţiuni, iar la nivel arhitectural intervenţia asupra aspectului istoric al clădirilor va fi minimă, potrivit planurilor dezvoltatorilor. "Clădiri emblematice cu o puternică amprentă istorică, poziţionarea ideală, în apropierea centrului oraşului Cluj, dar şi suprafaţa totală de peste 45.000 mp permit regândirea şi punerea în mişcare a unui proiect de dimensiuni ample, cu funcţiuni multiple care integrează în acelaşi areal spaţii de birouri, spaţii pentru IMM şi mari corporaţii, pe cele rezidenţiale şi cele publice", au explicat reprezentanţii Fribourg. "Acest model de afacere este foarte răspândit în Europa, în oraşe de dimensiuni mici şi medii, care sunt şi centre universitare. Clujul întruneşte condiţiile minime pentru un astfel de centru tehnologic. Avem în vedere companii ce vor să vină pe termen lung, nu doar să utilizeze forţă de muncă ieftină", a declarat Ion Sturza, preşedintele Fribourg Investments.
"Felul în care este gândită construcţia propriu-zisă a parcului ţine de utilizarea doar a tehnologiilor inovatoare, prietenoase cu mediul şi eficiente din punct de vedere energetic", a mai spus Sturza. Proprietarii au anunţat ieri şi lansarea unui concurs de arhitectură pentru concept, la care sunt aşteptate birouri internaţionale, dar şi societăţi locale. "Sperăm ca până la sfârşitul lunii februarie să avem arhitect", a spus preşedintele fondului. "Schimbarea de sens" a reconversiei vechii fabrici vizează trecerea de la zonă industrială consacrată la un centru cu facilităţi concepute pentru companiile din domeniul inovator, tehnologia informaţiei, cercetare-inovare, centre de excelenţă şi cercetare în domeniul medical.
"E o provocare, mai ales că vecinii care vin acolo au diferite orientări, nu doar tehnologică. Să fii liderul unei schimbări de zonă este o mare provocare", a spus Sturza. "Oraşul Cluj-Napoca are tradiţie în sfera universitară şi o comunitate de studenţi şi oameni de ştiinţă impresionantă. Astfel, universităţile cu profil tehnic şi medical vor reprezenta sursa ideală de forţă de muncă calificată, care va adăuga plus valoare unui astfel de parc tehnologic", susţin reprezentanţii Fribourg. Proiectul a fost deja scos pe piaţă pentru a fi prezentat potenţialilor chiriaşi. "Există interes mare pentru România, pentru Cluj, din partea unor companii mari, internaţionale, din domenii telecom, IT, centre de excelenţă", a menţionat Sturza. Dezvoltatorii estimează că la un grad optim de ocupare de 80% parcul tehnologic ar permite găzduirea a peste 3.500 de oameni. Sorin Dan, omul de afaceri clujean care controla iniţial Libertatea, va rămâne în funcţia de director general.
Fabrica se mută din oraş
Producţia fostei fabrici ar putea fi relocată în afara oraşului, dar proprietarii activelor nu au dat un termen privind perspectivele ca aceste planuri să fie puse în practică. "Fabrica este un activ important pentru noi. Ar fi păcat să nu folosim măcar forţa de muncă. Dar, tehnologic vorbind, fabrica este la cel puţin 10 ani distanţă de necesităţile pieţei. Încercăm şi sperăm să reuşim să relocăm producţia în afara oraşului, la periferie, avem câteva locaţii ţintă. Nu e posibil să continuăm producţia acolo, fie şi dacă ne gândim doar la considerente ecologice. Se folosesc lacuri cu impact asupra mediului. Ei au trecut la o tehnologie netestată, care a dus la pierderea totală a calităţii şi se află în litigii, cu marfă returnată din pieţele tradiţionale. Nu e fezabil să lucrezi cu materiale extrem de nocive în apropierea centrului oraşului", a detaliat Sturza. "Echipamentele nu ne permit să mai continuăm producţia în segmentul de lux, iar în zona de producţie de cantitate fabrica e subdimensionată. În plus, concurenţa e foarte mare", a adăugat acesta.