Licitaţie eşuată pentru Continental

Licitaţie eşuată pentru Continental
În cazul în care imobilul nu este cumpărat după cele şapte licitaţii stabilite de creditori, aceştia se vor întruni să decidă dacă acceptă o scădere de preţ.

Al treilea termen anunţat pentru licitaţia de vânzare a fostului hotel Continental din Cluj-Napoca a trecut vineri fără ca vreun doritor să îşi fi exprimat intenţia de a achiziţiona imobilul. Noii membri ai Consiliului Local (CL) al municipiului vor fi informaţi săptămâna viitoare privind exercitarea dreptului de preempţiune asupra imobilului.

"Clădirea de la Cluj nu s-a vândut. Nu s-a înscris nimeni la licitaţia pentru imobil, nici în această săptămână, nici săptămâna trecută", a precizat Cristian Tomescu, reprezentant al societăţii Expert Insolvenţă, lichidatorul judiciar al societăţii Ardeleana, proprietara clădirii, intrată în faliment.
Procedura se repetă peste o săptămână, cu acelaşi preţ de pornire, 6,58 milioane de euro, plus taxa pe valoarea adăugată.

În cazul în care imobilul nu se adjudecă după cele şapte licitaţii stabilite de creditori, se convoacă o nouă adunare a acestora, tot ei urmând să decidă în ce fel se va proceda în continuare şi dacă acceptă o scădere de preţ.

Noii reprezentanţi ai administraţiei locale urmează să discute în câteva zile subiectul imobilului monument istoric de la km 0 al oraşului: pe ordinea de zi a şedinţei CL de săptămâna viitoare figurează şi informarea privind exercitarea dreptului de preemţiune asupra imobilului situat în municipiul Cluj-Napoca, pe str. Napoca nr. 1 (fostul hotel New York - Continental).

Amintim că, datorită statutului de imobil monument istoric, statul român deţine drept de preempţiune, deci are dreptul să cumpere cu prioritate clădirea. Potrivit reprezentanţilor Expert Insolvenţă, Ministerul Culturii a comunicat deja că nu îşi exercită acest drept, aşa că acesta se transferă automat primăriei locale. Oficialii administraţiei şi-au exprimat public în mai multe rânduri interesul pentru clădire, însă o decizie clară în acest sens a fost amânată, din cauza preţului ridicat şi a situaţiei neclare privind regimul de proprietate al acesteia.

Expert Insolvenţă a anunţat în aprilie scoaterea la vânzare în iunie a celui mai important activ din portofoliul firmei: imobilul monument-istoric din centrul municipiului Cluj-Napoca, fostul hotel Continental - New York. Valoarea totală a datoriilor existente împotriva societăţii Ardeleana la data deschiderii procedurii generale de insolvenţă este de 59,6 milioane de lei, principalii creditori fiind Banca Italo-Romena, Banca Comercială Română, Spaxia Development, Primăria Cluj-Napoca şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Alba.

 

 

Comenteaza