Locuințele din România s-au scumpit cu 20% în ultimii 12 ani

Locuințele din România s-au scumpit cu 20% în ultimii 12 ani
| Foto: randyjournalism/Pixabay.com

De-a lungul anilor, românii s-au văzut nevoiți să scoată tot mai mulți bani din buzunar pentru achiziția unui acoperiș deasupra capului.

Preţul mediu al unei locuinţe în România a crescut, între primul trimestru din 2010 şi al treilea trimestru din 2022, cu 20%, potrivit unei analize realizate de Eurostat.

Sursa citată mai arată faptul că, spre comparaţie, media UE la acelaşi indicator arată o creştere de 49%, cu vârfuri înregistrate în Islanda, Estonia, Ungaria, Luxemburg, Lituania, Letonia, Cehia şi Austria, unde preţurile erau în T3/2022 mai mult decât duble faţă de 2010. Comparativ cu trimestrul omolog din 2021, preţurile au crescut în UE cu 7,4%.

„Preţurile locuinţelor şi chiriile în UE au urmat un trend ascendent similar între 2010 şi al doilea trimestru din 2011. Ulterior, au evoluat diferit. În timp ce chiriile au crescut constant în această perioadă, până în al treilea trimestru al anului 2022, preţurile locuinţelor au fluctuat considerabil, iar din primul trimestru din 2015 au fost permanent pe trend ascendent“, notează reprezentanţii Eurostat.

Comenteaza