Mai repede cu cardul. Scade pragul pentru plata la POS. 209 firme de la Cluj sunt vizate

Mai repede cu cardul. Scade pragul pentru plata la POS. 209 firme de la Cluj sunt vizate
| Foto: HayDmitriy - Depositphotos.com

Noile măsuri din codul fiscal pregătit de Guvern va obliga orice firmă cu cifra de afaceri de la 10.000 de euro să ofere plata cu cardul. Peste 3.600 de firme la nivel național vor avea POS.

Noul cod fiscal pregătit de Guvern vine cu anumite măsuri, care obligă câteva mii de firme să ofere plata cu cardul de la anul. 

Ministerul Finanțelor a propus, în proiectul ce aduce o serie de schimbări fiscale, scăderea pragului cifrei de afaceri, de la 50.000 euro la 10.000 euro în echivalent lei, începând cu care persoanele juridice care desfășoară activități de comerț cu amănuntul și cu ridicata, precum și cele care desfășoară activități de prestări servicii, au obligația de a accepta ca mijloc de plată cardurile de debit, de credit sau preplătite.

Mai exact, dacă până în prezent orice firmă ce avea afaceri mai mari de 50.000 de euro era obligată să ofere plata cu cardul, acum legea va obliga orice firmă cu afaceri mai mari de 10.000 de euro să ofere plata cu cardul.

Peste 200 de firme din Cluj obligate la plata cu cardul

Un număr total de 3.622 de firme din România au avut anul trecut cifra de afaceri cuprinsă între 10.000 și 50.000 de euro și vor fi așadar obligate să ofere acest serviciu, conform datelor obținute de Economedia de la Oficiul Național pentru Registrul Comerțului (ONRC). Per total, acestea au avut afaceri de 362,5 miliarde lei anul trecut, în creștere de la 336 miliarde lei în 2020.

O treime dintre acestea (1.103 societăți) se regăsesc în București, urmate de județul Ilfov (284 societăți) și de județul Cluj (209 societăți).

Măsura va intra în vigoare la data de 1 ianuarie 2023, Ministerul Finanțelor spunând că astfel le va „permite operatorilor economici din categoria celor vizați de prevederile sus-menționate întreprinderea tuturor demersurilor necesare în vederea instalării terminalelor de plată, inclusiv încheierea contractelor aferente cu instituțiile acceptante”.

Pachetul de măsuri nu este încă adoptat în Guvern, însă Executivul estimează aprobarea sa săptămâna aceasta.
 
 
 

Comenteaza