Video Microsoft vrea să elimine polițistul de la examenul auto

Microsoft vrea să elimine polițistul de la examenul auto

Producătorul de software Microsoft lucrează la o aplicație care ar putea duce la eliminarea polițistului în timpul susținerii examenului practic pentru obținerea permisului de conducere.

Pe numele său Harnessing AutoMobiles for Safety (HAMS), aplicația analizează comportamentul conducătorului auto în timpul examenului și decide dacă acesta este pregătit pentru a face față traficului în condiții reale. HAMS nu necesită decât un simplu smartphone – montat pe parbriz – dotat cu camere, localizare GPS și giroscop (elemente deja comune în universul telefoanelor inteligente), conform Auto Bild.

„Folosim dispozitive cu senzori pentru a construi un mediu virtual pentru mașini. Obiectivul este cel de monitorizare a stării șoferului, dar și modul în care este condusă mașina în condițiile de drum în care se află”, conform Microsoft. Aplicația a fost dezvoltată de departamentul său din India, una dintre țările cu trafic auto foarte solicitant.

HAMS se folosește de ambele camere ale dispozitivului. Una dintre ele înregistrează și analizează traseul parcurs, iar cea frontală urmărește mișcările cursantului. Apoi, cu ajutorul giroscopului și a accelerometrului, software-ul poate „citi” datele telemetrice și poate astfel analiza reacțiile celui din spatele volanului.

Un astfel de software poate avea mai multe aplicații: ar putea fi folosită, de exemplu, și de către companiile care operează flote. Utilizarea acestuia în timpul examenului auto – cu mențiunea că înlocuiește polițistul aflat de regulă pe scaunul pasagerului – ar putea avea un rol benefic în desfășurarea probei.

În primul rând, ar elimina un factor de stres pentru cursant, care s-ar putea astfel concentra doar la ce are de făcut, fără să mai fie atent la reacțiile celui care îi analizează stilul de condus.

Comenteaza