Milionarii Clujului s-au întâlnit cu Isărescu GALERIE FOTO

Milionarii Clujului s-au întâlnit cu Isărescu GALERIE FOTO
Guvernatorul Băncii Naţionale consideră că majoritatea măsurilor fiscale din România nu fac decât să adâncească ţara în criza economică.
Guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, a prezentat ieri, la Cluj, lecţiile pe care ţara noastră trebuie să le înveţe din actuala criză economică. Ameliorarea infrastructurii, un Cod fiscal predictibil şi plata datoriilor către firme sunt principalele priorităţi ale statului.

Autorităţile de la Bucureşti nu au înţeles criza economică pe care o traversează ţara, nu au luat măsurile potrivite, iar cele mai multe decizii au adâncit dificultăţile economice. Acesta a fost mesajul transmis la Cluj de guvernatorul BNR şi de rectorul Universităţii “Babeş-Bolyai” (UBB), Andrei Marga. Pentru Isărescu, în intervalul 2000-2010 România a trăit primul ciclu economic complet din perioada postcomunistă, care a avut o perioadă de creştere până în 2008, după care a urmat scăderea. “Având în vedere capacitatea internă redusă de economisire, creşterea economică depinde de investiţiile străine. Pieţele internaţionale de capital nu judecă ţările cu aceeaşi măsură. Noi, la BNR, ne-am uitat prea mult la fundamentele economiei. Şi astăzi suntem taxaţi de pieţele internaţionale de capital mai sever decât alţii. Ceea ce taxează aceste pieţe este, în principal, caracterul prociclic al politicii fiscale”, a spus Isărescu.

Atenţia guvernului ar trebui să se orienteze către ameliorarea infrastructurii, crearea unei forţe de muncă flexibile şi un cadru fiscal predictibil. “România are deschidere la Marea Neagră, dar pe hartă. În 10 ani nu am fost în stare să construim o autostradă până pe litoral”, a precizat guvernatorul. Exemplul pe care îl dă statul în privinţa plăţii arieratelor este negativ, consideră oficialul BNR. “Într-o economie de piaţă ai consumat, ai plătit. La noi însă, acumularea de datorii a devenit un sport naţional. Statul ar trebui să dea exemplu la plata datoriilor, dar el acumulează datorii. Noi nu avem fonduri de acumulare, în principal în sistemul de pensii. Când sunt probleme bugetare, se umblă la acesta”, a punctat Isărescu.

“La nivel oficial, avem o îngustime a abordării crizei, care nu face decât să o prelungească la infinit. La noi, criza este redusă la deficitul bugetar”, a subliniat Marga. În opinia acestuia, autorităţile dau dovadă de un optimism superficial care ascunde realităţile economice. “În România, prevalează ocolirea problemelor sub pretextul procedurilor. Strategia de la Bucureşti nu va scoate România din criză, ci o va adânci. La noi, deficitul bugetar este izolat de structura bugetului. Avem nevoie de o altă metodologie. Aceasta ne-ar ajuta să vedem de unde vine criza”, a spus rectorul. UBB a sărbătorit ieri împlinirea a 90 de ani de la înfiinţarea Academiei Comerciale de la Cluj. Dacă, iniţial, şcoala a avut 30 de studenţi, Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor are în prezent 13.000 de studenţi şi linii de studii în română, maghiară, germană, engleză şi franceză.

Invazie de oameni de afaceri

Guvernatorul BNR a sosit la sediul Facultăţii de Ştiinţe Economice într-o elegantă limuzină Mercedes S Klasse. Printre cei care au asistat la discurs s-au numărat importanţi oameni de afaceri sau manageri de companii din Cluj precum Horia Ciorcilă, Ioan Rus (foto dreapta jos), Dorel Goia, Vasile Leordean (foto dreapta sus), Călin Banciu (foto stânga sus), Mircia Todea sau Nicolae Tarcea.

Comenteaza