Ministerul Economiei: cresc exporturile; către ce ţări livrează România

Ministerul Economiei: cresc exporturile; către ce ţări livrează România
În primul trimestru al anului 2013, exporturile FOB (free on board) ale României au depăşit cu 4,6 % volumul exporturilor în aceeaşi perioadă a anului 2012, ridicându-se la 11,6 miliarde Euro, arată azi Ministerul Economiei. Dinamica crescătoare s-a menţinut şi în luna martie 2013, când exporturile româneşti au înregistrat o creştere de 3,4% faţă de luna precedentă a acestui an, mai arată ministerul.

Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică şi ale Autorităţii Naţionale a Vămilor, în această perioadă livrările către ţările membre UE înregistrează o creştere de 2,2% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, în timp ce exporturile din zona extra comunitara îşi menţin trendul de creştere ca şi în anul 2012, în această perioadă înregistrând 10,9%.

În ceea ce priveşte importurile în primul trimestru al anului, acestea s-au cifrat la 12,65 miliarde Euro, în scădere cu 1,1% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2012. Comparativ cu luna precedentă, importurile în luna martie a anului în curs au crescut cu 12,1%. Deficitul comercial după primele trei luni ale anului 2013 este de 1073,0 milioane euro, mai redus cu 646,5 milioane euro decât cel înregistrat în aceeaşi perioadă a anului 2012.


Structura exporturilor prezintă o îmbunătăţire constantă, ponderea produselor industriei constructoare de maşini şi echipamente de transport fiind de 42,5 %. Din totalul exporturilor româneşti, 76,6% reprezintă produsele manufacturate şi 5,7 materiile prime.

Creşteri importante ale exporturilor româneşti au înregistrat SUA - creştere cu 7,6% (componente auto, îngrăşăminte produse chimice), Brazilia - creştere cu peste 26,3% (autoturisme şi componente auto, material rulant, echipament petrolier), Mexic - creştere cu peste 60,1% (anvelope, covoare, produse siderurgice diverse, instrumente optice, accesorii auto), Federaţia Rusă - creştere cu 45,7 % şi India - creştere a exporturilor de peste 51,7%.

O serie de ţări au înregistrat creşteri de peste 40% ale exporturilor româneşti, este vorba de Canada (86,5%), Iordania (299,7%), Thailanda (103,9%), Libia (132,7%), Liban (132,7%), Irak (272,9%) şi Georgia (48,7%).


Principalele produse care constituie baza exporturilor româneşti sunt părţi şi componente pentru autovehicule (8,1% din exporturile româneşti, cu o creştere de 35,7% faţă de aceeaşi perioadă din 2012), fire, cabluri, conductori electrici izolaţi (1,4% din exporturile româneşti, cu o creştere de 3,33% faţă de aceeaşi perioadă din 2012), autoturisme şi alte autovehicule (5,44% din exporturile româneşti, cu o creştere de 24,9% faţă de aceeaşi perioadă din 2012, anvelope din cauciuc (1,7% din exporturile româneşti, cu o creştere de 22,5% faţă de aceeaşi perioadă din 2012), medicamente (1,42% din exporturile româneşti, cu o creştere de 20,4% faţă de aceeaşi perioadă din 2012), articole de robineterie si alte art. pentru ţevi (1,01% din exporturile româneşti, cu o creştere de 39,9% faţă de aceeaşi perioadă din 2012), frigidere (0,75% din exporturile româneşti, cu o creştere de 47,04% faţă de aceeaşi perioadă din 2012), aparate electrice pentru telefonie (0,78% din exporturile româneşti, cu o creştere de 11,3% faţă de aceeaşi perioadă din 2012), pompe si compresoare cu aer sau gaze (0,47% din exporturile româneşti, cu o creştere de 99,7% faţă de aceeaşi perioadă din 2012).

 

Comenteaza