Ministrul care le cere constructorilor să renunțe la pretenții

Ministrul care le cere constructorilor să renunțe la pretenții
| Foto: Arhiva

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a comentat solicitările constructorilor privind modificarea contractelor din cauza creşterii preţurilor şi a crizei din domeniul energiei spunând că astfel de lucruri trebuie să se oprească.
 

„Escaladarea de preţuri trebuie privită cu mare atenţie şi facem acest lucru”, a spus ministrul Grindeanu.

Totuşi, constructorii nu pot cere în permanenţă modificări ale contractelor din cauza creşterii preţurilor.

„Aceste lucruri trebuie să se oprească”, a precizat ministrul Grindeanu.

Numeroşi constructorii au solicitat să fie modificate contractele şi unii au ameninţat cu oprirea lucrărilor din cauza creşterii preţurilor materialelor de construcţii şi a crizei din domeniul energiei.

Comenteaza