Ministrul dezvoltării vrea să vândă apartamente ANL la jumătate de preț la Cluj-Napoca

Ministrul dezvoltării vrea să vândă apartamente ANL la jumătate de preț la Cluj-Napoca
Prețul de vânzare pentru locuințele ANL va fi stabilit în funcție de mărimea localității

Costul de cumpărare a unui apartament edificat de Agenția Naționale pentru Locuințe (ANL) la Cluj-Napoca trebuie să fie de 17.000 de euro și nu de 32.000, consideră ministrul Attila Cseke.

”Prețurile de vânzare și chirie a locuințelor ANL destinate tinerilor au fost mărite semnificativ, în unele cazuri dublate, în 2020. Scopul acestui program este să vină în ajutorul tinerilor; am găsit o soluție pentru a readuce prețul de vânzare a acestor locuințe la o valoare similară celei din 2019.

În temeiul legislației în vigoare, în vara fiecărui an, ministrul de resort emite un ordin privind valoarea de înlocuire a acestor locuințe. În consecința prevederilor legale care au majorat veniturile din domeniul construcțiilor și implicit costurile de construire, ordinul ministrului dezvoltării din 2020 a majorat semnificativ, de pe o zi pe alta, prețul locuințelor destinate tinerilor, construite prin ANL”, consideră Cseke.

El a supus dezbaterii publice un proiect de act normativ, care servește scopul de a ajuta tinerii în achiziționarea unei locuințe. "Noua reglementare prevede prețuri corecte, bazate pe costul de construire a imobilului, scăzând amortizarea și costul chiriei plătite de tinerii care locuiesc în acel apartament și vor să îl achiziționeze. Prețul locuințelor din micile orașe va fi diferit de cele din capitală și municipiile mari", anunță ministrul. 

”Reglementările în vigoare nu veneau în sprijinul tinerilor. Acestea aveau scopul de a vinde apartamentele din imobilele mai vechi, construite la costurile aferente anilor precedenți, la un preț din care se pot construi imobile noi. Astfel prețul de vânzare nu era mai avantajos pentru tineri decât prețul oricărui apartament de pe piață. Scopul nostru este de a schimba această abordare. Scopul ANL trebuie să fie de a ajuta tinerii în căutarea unei locuințe”, a conchis Cseke.

Conform noilor reglementări, prețul de vânzare a locuințelor pornește nu de la costul construirii unui nou imobil, ci de la cel de construire a imobilului în cauză, redusă cu amortizarea, chiria plătită, cu o pondere conformă gradului de indice al localităților.

"Astfel, o locuință din București, sectorul 2, de 90 mp, construită în 2009, care în 2019 costa 144.747 lei, iar în 2020 a costat 242.721 lei, în urma actului normativ supus dezbaterii publice ar costa 150.092 lei. Iar o locuință ANL din Cluj-Napoca, de 62 mp, construită în 2003, care în 2019, a costat 97.378 lei, iar în 2020 această sumă a crescut la 161.832 lei, ar costa 86.215 lei", conform Ministerului Dezvoltării.

Comenteaza