Ministrul Finanţelor garantează: Bugetul poate suporta majorările prin introducerea legii salarizării

Ministrul Finanţelor garantează: Bugetul poate suporta majorările prin introducerea legii salarizării
Ministrul Finanţelor, Viorel Ştefan a declarat marţi că bugetul poate suporta majorările salariale ce apar prin introducerea legii salarizării.

Impactul bugetar al acestei legi este de 76 de miliarde de lei pentru 2018, adică 8,6% din PIB.

Întrebat de MEDIAFAX dacă bugetul poate suporta majorările salariale, ministrul Finanţelor, Viorel Ştefan a declarat că: "Majorările salariale înseamnă 8,6% din PIB. Ceea ce este până la 9% este o chestiune sustenabilă şi o regăsim în toate ţările care sunt comparabile cu România".

În ceea ce priveşte informaţia publicată pe site-ul ministerului Finanţelor, conform căreia Ministerul Finanţelor Publice a planificat împrumuturi de 5,825 miliarde de lei de la băncile comerciale în luna iunie 2017, cu circa 42% mai mult decât în mai, când suma totală planificată a fost de 4,105 miliarde de lei, Viorel Ştefan a precizat că:"Ministerul de Finanţe se împrumută în funcţie de strategia de administrare a datoriei publice şi momentul la care se împrumută nu are nici o legătură cu nevoile de finanţare. Avem în Trezorerie un buffer care asigură acoperirea necesară de finanţare, astăzi, la ora la care vorbim, undeva la şase luni de zile. Nu avem nici o problemă şi nu suntem constrânşi de nevoia de a ne împrumuta în piaţă. De aceea avem o strategie care încearcă să valorifice oportunităţile momentului".

Primul ministru, Sorin Grindeanu a declarat marţi că impactul bugetar al legii salarizării este de aproape de 76 de miliarde de lei pentru 2018. Primul ministru Sorin Grindeanu a declarat că nu există disensiuni între ministrul Finanţelor şi cel al Muncii pe marginea legii salarizării şi că impactul bugetar, în forma propusă, este de aproape de 76 de miliarde de lei pentru 2018.

Comenteaza