Ministrul Finanţelor: Salariul minim pe economie poate creşte înainte de 1 ianuarie 2019/ Avem în calcul o nouă rectificare

Ministrul Finanţelor: Salariul minim pe economie poate creşte înainte de 1 ianuarie 2019/ Avem în calcul o nouă rectificare

Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor publice, a spus că salariul minim pe economie poate să fie majorat la 2.050 de lei, înainte de începutul anului viitor.

Ministrul finanţelor a susţinut că va avea o evaluare privind impactul majorării salariului minim în noiembrie, după ce se va face a doua rectificare bugetară. „După rectificarea din noiembrie, vedem, dacă va creşte salariul minim pe economie”, a detaliat Teodorovici. Salariul minim este în prezent de 1.900 de lei, nivel stabilit la începutul acestui an, de la 1.450 de lei anterior.

Teodorovici a mai spsu că se aşteapă la o nouă rectificare bugetară în luna noiembrie, precizând că la prima rectificare bugetară s-a anunţat că în acest an vor avea loc două rectificări. „Da. Avem în calcul o nouă rectificare bugetară în noiembrie. Aşa am spus la început, undeva în octombrie, dar s-a întârziat cu prima rectificare. Automat, în luna noiembrie, pentru că, oricum, până la final de noiembrie vrem să facem a doua rectificare”, a declarat Eugen Teodorovici.

Referitor la bugetul pe 2019, ministrul Finaţelor a precizat că, până la finalul lunii noiembrie, trebuie să fie aprobat în Guvern. „Ca să am bugetul pe 2019 propus pe masa Guvernului, trebuie să avem, în prealabil, două chestiuni foarte importante: Hotărârea de Guvern cu salariul minim pe economie, ca să-l iei în calcul anul viitor, când faci bugetul şi formula aceea de calcul pentru autorităţile publice locale. Pentru că noi am promis şi avem o măsură foarte clară că impozitul pe venit trece 100% la nivel local şi la fel trebuie să ai o bază legală ca să poţi să o iei în calcul când faci bugetul pe 2019”, a completat Teodorovici.

Comenteaza