Ministrul Muncii anunță că pensiile vor fi majorate de la 1 ianuarie 2027
- Scris de Oana Doroșenco
- azi, 09:57
- Economie
- Ascultă știrea
Pensiile ar urma să fie majorate de la 1 ianuarie 2027, procentul rezultat din calculele legale fiind, în acest moment, de 7,3%.
Anunțul a fost făcut de ministrul Muncii, Florin Manole, care a precizat însă că valoarea nu reprezintă o promisiune fermă a Guvernului, urmând să fie stabilită în urma negocierilor pentru bugetul de anul viitor, transmite Mediafax.
Întrebat dacă pensiile vor fi majorate la începutul anului viitor, ministrul Muncii a răspuns afirmativ.
„Cu certitudine, da”, a declarat Florin Manole.
În ceea ce privește procentul de majorare, oficialul a explicat că propunerea pe care o va înainta Ministerului Finanțelor și premierului va fi stabilită în funcție de datele statistice și de discuțiile privind bugetul.
„Procentul pe care îl voi trimite către ministrul de Finanțe și premier va fi procentul care va rezulta, în marja discuției despre buget, din cifrele statistice pe care le vom avea”, a precizat ministrul.
Întrebat ce procent ar propune dacă ar trebui să înainteze documentul chiar în prezent, Florin Manole a indicat o creștere de 7,3%. El a subliniat însă că această valoare nu trebuie privită ca o decizie deja luată.
„Nu vreau să se înțeleagă 7,3% ca promisiune a Guvernului sau a Partidului Social-Democrat”, a avertizat ministrul.
Ce spune ministrul despre pensia minimă
Florin Manole a vorbit și despre evoluția pensiei minime din ultimii ani, arătând că valoarea acesteia a crescut semnificativ în raport cu nivelul din 2017.
„În 2017, pensia minimă era de vreo 560 de lei, cred. Au trecut 10 ani, creșterea e de 250%, inflația n-a fost de 250%”, a declarat ministrul.











