Ministrul Transporturilor, detalii despre Autostrada Sebeș - Turda. Finalizarea depinde de condițiile meteo

Ministrul Transporturilor, detalii despre Autostrada Sebeș - Turda. Finalizarea depinde de condițiile meteo
| Foto: youtube.com

Lucian Bode a dat asigurări că cei 17 km de pe lotul 1 al A10 vor fi dați în folosință dacă vremea va fi de partea constructorilor.

Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitaţi pagina principală ZIUA DE CLUJ

Ministrul Transporturilor a vorbit despre stadiul lucrărilor mai multor proiecte de infrastructură și asigură că, în următorii ani, infrastructura rutieră va fi cea pe care se va baza economia României. 

“Îmi doresc să terminăm tot ce am început și care are un progres fizic de peste 90% - variante ocolitoare, drumuri naționale. Eu cred că 2020 va fi anul în care vom putea spune că s-au construit autostrăzi în România, iar 2021-2024 va fi perioada în care infrastructura de transport se va dezvolta și va fi coloana vertebrală pe care se va ridica economia acestei țări.

În România, să finalizezi un proiect de infrastructură mare la timp este ceva ieșit din comun. Dacă eventual reușești să-l finalizezi înainte de termen, putem spune că este un miracol. Dar nu este un miracol”, a declarat Lucian Bode, la Digi 24.

Ministrul a oferit detalii și despre lotul 1 din Autostrada Sebeș - Turda. Bode susține că acei 17 km sunt finalizați în proporție de 95%, iar încheierea lucrărilor depinde de condițiile meteorologice. Dacă vor exista 25 de zile fără intemperii, tronsonul va putea fi dat în folosință.

A10 va avea 70 km şi va traversa parţial judeţele Alba şi Cluj, fiind împărţită în patru loturi. Primul se întinde pe 17 km, de la intrarea pe autostradă în Sebeş, până la Pârâul Iovului, după Alba Iulia, iar lotul 2 are 24 km şi se întinde de la Pârâul Iovului până la intrarea în Aiud.

Loturile 3 şi 4 au fost deschise circulaţiei în 2018, iar 1 și 2 au început în 2014 și trebuiau finalizate în 2019. Când se va face joncțiunea cu A1, clujenii vor putea circula pe șosele de mare viteză până la Sibiu sau Deva.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Loading...
Comenteaza