Moții cer modernizarea drumului Turda - Câmpeni pe banii UE. "Este o rușine pentru România!"

Moții cer modernizarea drumului Turda - Câmpeni pe banii UE. "Este o rușine pentru România!"

Un clujean a inițiat o petiție pentru a determina autoritățile locale și centrale să reabiliteze Drumul Național 75 Turda - Câmpeni, pe segmentul de drum care aparține județelor Cluj și Alba. 

Petiția este adresată ministrului transporturilor, dar și prefecților din Cluj și Alba. "Drumul care leagă Turda de Câmpeni a ajuns să fie un calvar pe care vi-l putem descrie succint cam așa: gropi, praguri, șanțuri înfundate, terasamente surpate. Această cale de acces, care leagă Țara Moților de Turda, nu a mai fost reabilitată de dinainte de 1989 cu adevărat.

Legătura Țării Moților este necesară nu numai cu Alba-Iulia, ci și cu Turda și Cluj-Napoca, orașe în care mulți dintre noi muncim. Dar factorilor de decizie din Alba nu le pasă, doar acest drum nu leagă Țara Moților cu capitala de județ, celor de la Cluj, nici lor, doar face legătura cu alt județ.

Acest drum a fost schilodit de trecerea timpului dar și de traficul greu rezultat din exploatarea unor resurse din zona noastră, a Țării Moților, lemnul sau agrgatele de nisip și piatră care au alimentat diverse sectoare de autostrăzi din județele Alba sau Cluj.

Constatăm acum că, noi, rămași fără locuri de muncă, fără resurse, nu putem să valorificăm ceea ce ne-a mai rămas, turismul, drumul, important de acces dinspre Turda și Cluj-Napoca, devenind locul în care ne stricăm sistematic mașinile. Acest sector de drum național, pe raza celor două județe, a devenit o batjocură plină de cinism la adresa noastră, a moților. Constituie o enormă rușine pentru o țară aflată în UE în anul 2021.

Date fiind cele mai sus arătate, vă solicităm să luați act de: starea drumului Câmpeni - Turda; faptul că noi, moții, ne strigăm durerea, dar o facem cu demnitate; faptul că vom trece la acțiuni de protest, dacă nu veți lua toate măsurile pentru intrarea în normalitate pe cele două sectoare ale drumului despre care vă vorbim în acest document, cel din județul Cluj și cel din județul Alba.

Pe cale de consecință, încă, vă rugăm să întreprindeți toate demersurile pentru reabilitarea DN 75 Turda-Câmpeni pe segmentul de drum care aparține județelor Cluj și Alba. Noi nu vom mai accepta cârpeli. Acel drum poate fi reabilitate prin bani europeni, trebuie numai păsare din partea celor care ne conduc.

Înțelegerea noastră se apropie de sfârșit, iar noi ne vom bate pentru drepturile noastre dacă vom mai fi batjocoriți.   Acesta este strigătul de disperare împotriva nepăsării și al indolenței unor autorități care pentru noi au făcut prea puțin în ultimii treizeci de ani! Răbdarea noastră a ajuns la sfârșit!"

Comenteaza