Netflix taxează împărțirea contului. Cât costă „partajarea parolei”

Netflix taxează împărțirea contului. Cât costă „partajarea parolei”
| Foto: Info@vantagedrones.co.uk - Depositphotos.com

Conturile Netflix devin de acum nominale. Cine dorește să lase şi alte persoane să se bucure de abonamentul său va trebui să plătească în plus pentru un extra abonat.

Netflix a emis un comunicat pe site-ul propriu prin care transmite tuturor abonaţilor prin e-mail noua schimbare în politica sa de conturi.

De acum înainte, utilizarea contului la comun în afara locuinţei personale va fi posibilă prin adăugarea unui extra abonat. Acesta va fi taxat cu 2.90 EUR/lună.

„Un cont Netflix este destinat folosirii de către o singură locuinţă. Toate persoanele care locuiesc acolo pot folosi Netflix oriunde s-ar afla (acasă, în deplasare, în vacanţă) şi pot beneficia de funcţiile noi, cum ar fi Transfer de profil şi Gestionarea accesului şi a dispozitivelor”, se arată în comunicat.

„Suntem conștienți că abonații noștri au multe opțiuni în materie de divertisment. De aceea, ne dorim să continuăm să investim consistent într-o varietate de filme și seriale noi, astfel încât, indiferent de preferințele, dispoziția sau limba ta și de persoana cu care vizionezi, să te poți bucura mereu de conținut grozav pe Netflix”, se mai arată în comunicat.

Compania menționează faptul că această nouă taxă pentru extra abonat nu poate fi momentan facturată prin parteneri (plată direct la abonamentul de telefonie mobilă etc - n. red.).

Comenteaza