Niţă: Economia este "pe un trend pozitiv", chiar dacă a scăzut două trimestre consecutiv
"Primul aspect care trebuie evidenţiat în legătură cu noile date privind PIB publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS) este că deşi economia României a înregistrat două trimestre consecutive de avans negativ al PIB-ului, la nivelul întregii perioade analizate ea se află pe un trend pozitiv cu o creştere economică ajustată sezonier de 2,6% faţă de primul semestru al anului trecut. Din acest punct de vedere, semnalul dat de definiţia tehnică a recesiunii economice, de două trimestre consecutive de scădere economică, nu trebuie să estompeze avansul economic semestrial consolidat de 2,6%", spune Niţă.
Mai mult, spune ministrul Economiei, avansul PIB din primul semestru este susţinut şi de anumiţi indicatori cheie ai economiei precum exporturile, producţia industrială si comerţul cu amănuntul.
România a reintrat în recesiune tehnică, având două trimestre consecutive de contracţie a PIB, cu cea mai mare scădere economică din UE 28 în al doilea trimestru al anului, de -1%, potrivit datelor publicate de Eurostat, care relevă modificarea evoluţiei pentru trimestrul I, de la +0,2% la -0,2%.