Nouă intrare la bursă din Cluj. Societatea de instalații Raiko a făcut cu succes primul pas

Nouă intrare la bursă din Cluj. Societatea de instalații Raiko a făcut cu succes primul pas

Raiko Transilvania, companie specializată în producerea şi vânzarea de sisteme de jgheaburi, acoperişuri şi accesorii de acoperiş, a încheiat cu succes plasamentul privat ce precede listarea pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

În cadrul ofertei, desfăşurată în perioada 15 - 23 iulie, aceasta a vândut un milion de acţiuni noi şi a atras 1,05 milioane de lei, bani ce vor fi folosiţi pentru achiziţionarea de materiale de producţie şi în extinderea activităţilor de vânzări în regiuni noi din ţara noatră.

"Suntem încântaţi să vedem că plasamentul privat s-a încheiat cu succes după doar o săptămână. Capitalul pe care l-am atras va fi direcţionat în investiţii, astfel încât să ne putem atinge obiectivele de vânzări pentru anul 2019", spune  Tomasz Kurcin, preşedinte al consiliului de administraţie.

La operaţiunea intermediată de casa de brokeraj Tradeville au participat 29 investitori individuali, iar Cornerstone Communications a asistat Raiko în relaţiile cu investitorii şi comunicarea cu piaţa. Compania se aşteaptă să intre la tranzacţionare pe AeRO în ultima parte a anului.

Ea va începe în curând formalităţile de admitere la BVB. Înainte de prima zi de tranzacţionare, Raiko vrea să realizeze un nou plasament privat în cadrul căruia vor fi puse în vânzare acţiuni suplimentare de până la 0,6 milioane de lei.

Lansarea celei de-a doua oferte este motivată de interesul ridicat din partea investitorilor străini care nu au avut suficient timp să subscrie la prima. Carpathia Capital, fond polonez listat la BVB, va participa, printre alţii, la cea de-a doua majorare a capitalului. Tradeville, consilier autorizat al companiei, va ajuta, de asemenea, Raiko în cel de-al doilea plasament privat.

"Raiko a fost cel de-al doilea plasament privat de acţiuni intermediat cu succes de Tradeville în această lună. Sunt fericită să văd că piaţa de capital începe să devină o sursă de finanţare de încredere pentru companii dinamice şi inovative din România", menționează Mihaela Bîciu, director general al Tradeville.

Raiko este o companie înfiinţată în 2014 în Căpuşu Mare (judeţul Cluj), de polonezul Tomasz Kurcin, acţionar majoritar. Ea va fi a doua companie cu capital majoritar polonez listată la BVB, după ce fondul polonez Carpathia Capital s-a listat pe piaţa AeRO în 2015. Anul trecut, Raiko era al nouălea jucător din piaţa jgheaburilor din România, având o cotă de piaţă de 3,1%.

Comenteaza