Noul Program Operaţional Regional va deveni funcţional

Noul Program Operaţional Regional va deveni funcţional
Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020 va intra în curând în funcţiune. Reprezentanții Comitetului de Monitorizare (CMPOR) au luat decizii importante în cursul primei reuniuni, prezidate de Sevil Shhaideh, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice.

„Spre deosebire de 2007-2013, actualul POR are o contribuţie de 6,7 miliarde de euro din partea Comisiei Europene. Împreună cu bugetul de stat, cofinanţarea naţională şi finanţarea beneficiarilor ajungem la 8,2 miliarde de euro, ceea ce pentru noi reprezintă o valoare importantă. Așteptăm de la acest program să aducă mai multă coeziune în teritoriu, dezvoltarea regiunilor noastre, dezvoltarea localităţilor şi o dezvoltare echilibrată a ţării”, a declarat noul ministru.
 
Au fost aprobate alocările orientative pentru POR 2014-2020, în special pentru categoria regiuni mai puțin dezvoltate, respectiv pentru Nord-Est, Sud-Est, Sud Muntenia, Sud-Vest Oltenia, Vest, Nord-Vest și Centru, având în vedere că alocarea pentru Bucureşti-Ilfov (categoria regiuni mai dezvoltate) este stabilită la nivelul Uniunii Europene. În prezent se află în consultare publică patru ghiduri specifice, pentru care au fost analizate criteriile de eligibilitate şi grilele privind evaluarea tehnică a proiectelor. 
 
Este vorba despre promovarea spiritului antreprenorial, în special prin facilitarea exploatării economice a ideilor noi și prin încurajarea creării de noi întreprinderi, inclusiv prin incubatoare de afaceri – operațiunea microîntreprinderi; sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice, și în sectorul locuințelor – operațiunea clădiri rezidențiale; conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului natural și cultural; stimularea mobilității regionale prin conectarea nodurilor secundare și terțiare la infrastructura TEN-T, inclusiv a nodurilor multimodale.    
 
POR este unul dintre cele şapte programe operaționale cofinanțate din fonduri europene implementate în România în perioada 2014-2020 și unul dintre cele două programe operaționale gestionate de MDRAP în calitate de autoritate de management. Alocarea UE dedicată POR 2014-2020, prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR), este de 6,70 miliarde de euro (din care 6,28 milioane alocare netă din FEDR și 410,1 milioane, rezerva de performanță), la care se adăugă cofinanțarea publică națională de 1,55 miliarde de euro.
 
CMPOR este structura naţională de tip partenerial, fără personalitate juridică, cu rol decizional şi strategic în procesul de implementare a POR 2014-2020. Membrii săi sunt reprezentanţi ai ministerelor care gestionează domenii conexe, ai consiliilor de dezvoltare regională şi ai regiunilor de dezvoltare ale României, iar observatori sunt reprezentanţii agenţiilor de dezvoltare regională, ai instituţiilor din administraţia publică centrală şi ai structurilor asociative reprezentative pentru administraţia publică locală. POR 2014-2020 va finanța proiecte care contribuie la dezvoltarea regională a României din 11 domenii (axe prioritare), la care se adaugă axa asistență tehnică, destinată bunei funcționări a programului.

Comenteaza