O fabrică din Cluj cu o istorie de 141 de ani revine pe bursă într-o tranzacție cu acțiuni de peste un milion de euro
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 15:44
- Economie
- Ascultă știrea

Revenită pe Bursa de Valori București după o perioadă dificilă, Armătura SA, una dintre cele mai vechi fabrici din Cluj, a fost subiectul unei tranzacții cu acțiuni în valoare de peste un milion de euro.
Activitatea operațională a companiei a fost închisă în 2020, iar de atunci veniturile sale au fost susținute prin vânzarea de produse reziduale și active rămase, precum și printr-un contract de subînchiriere.
În cadrul pieței „DEALS”, au fost transferate 34,49 milioane de acțiuni Armătura (ARM), în valoare totală de 5,6 milioane de lei, la un preț unitar de 0,162 lei, cu 11,48% sub referința pieței „regular”. Această cantitate de acțiuni reprezintă 86,2% din deținerea Herz Armaturen, austriecii fiind vânzătorii, iar identitatea cumpărătorului nu a fost încă făcută publică, potrivit bursa.ro.
Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au creşteri pe linie, în şedinţa de tranzacţionare de miercuri, 8 octombrie 2025, în ton cu aprecierile pieţelor europene. Indicele BET, al celor mai lichide douăzeci de titluri de la BVB, a urcat cu 0,39%, la 21.609 puncte, în vreme ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii în acţiuni, s-a apreciat cu 0,28%, până la 4.208 puncte. Valoarea tranzacţiilor s-a ridicat la 92,8 milioane de lei, scrie sursa citată.
O fabrică din Cluj cu o istorie de 141 de ani, salvată în ultimul moment
Una dintre cele mai vechi companii românești, Armătura S.A. Cluj-Napoca, specializată în producția de armături pentru instalații termice și de alimentare cu apă și gaz, nu va mai fi dizolvată și lichidată.
Acționarii au revenit asupra hotărârii luate în iunie, după ce au constatat că motivul invocat pentru închiderea societății fusese eronat.
Armătura Cluj, istorie de 141 de ani
În anul 1884 a fost fondată prima companie producătoare de articole de robinetărie din România. Oferta de atunci o reprezentau armăturile pentru gaz, apă, abur.
În 1934, după mari eforturi de dezvoltare, a venit cu o inovaţie mondială în domeniu şi anume robinetul cu închidere prin bilă, pentru care a primit Brevetul Regal de Invenţie. Armătura a continuat să fie singurul producător de armături pentru instalaţii sanitare din România, între anii 1949-1960, iar începând cu anul 1970 compania a trecut graniţele către America, Asia şi Europa.
În 1996 a incheiat procesul de privatizare, fiind in prezent societate comercială cu capital integral privat. În 2005 a fost preluată de firma austriacă Herz. În 2012 Armătura avea acţionariat mixt, dar deţinută în proporţie de peste 50% de către grupurile austriace Herz Armaturen (32%) şi Tridelta Gruppe (17%), alături de fondul de investiţii american Broadhurst Ltd. (7%).