O firmă de transport din Cluj le promite viitorilor șoferi 2.400 de euro pe lună

O firmă de transport din Cluj le promite viitorilor șoferi 2.400 de euro pe lună

Cel mai mare transportator din județul Cluj, grupul spaniol Carrion Expedition, a lansat o campanie de racolare de conducători auto cărora le promite venituri la nivelul celor din vestul Europei dacă se angajează până săptămâna viitoare.

“Pe lângă toate beneficiile pe care ți le acordăm, o dată cu angajarea în compania noastră, lider în sectorul său de activitate, iți oferim un pachet de condiții economice foarte competitiv care ajunge până la 2.400 euro/lună (venituri salariale + diurnă). Poți beneficia de condiții economice speciale dacă te angajezi înainte de 31.05.2018”, susține conducerea Carrion.

Principalele beneficii enumerate sunt plata punctuală a salariului și un loc de muncă stabil, flotă modernă de vehicule complet echipate pentru siguranța și comoditate, asistență tehnică în rută și mentenanță a vehiculului din partea dealerilor oficiali Volvo, asistență telefonică non-stop, formare profesională inițială și continuă din partea firme, asigurare medicală internațională, transport dus-întors garantat, formarea șoferilor începători.

La începutul anului, Carrion a lansat o campanie de recrutare de șoferi în patru orașe din România: Cluj-Napoca, București, Arad și Galați. După anunțul de pe rețeaua de socializare Facebook însă au venit solicitări din partea unor șoferi din alte orașe ale țării, printre care se numără Iași sau Buzău. Inițial, responsabilii de resurse umane ale Carrion nu au precizat salariile oferite decât prin intermediul unor mesaje private.

Cu afaceri de 646 de milioane de lei, societatea de transport de mărfuri cu asociaţi spanioli s-a clasat în 2016 pe locul cinci în ierarhia generală a companiilor care activează în judeţ, după MOL România, De’Longhi, Inter Cars şi Electrica Transilvania Nord.

Carrion era prezentă în primele 10 firme ale Clujului şi în privinţa angajaţilor: 2.024 faţă de 1.694 în anul precedent, dar şi în cea a profitului net, de 20 de milioane de lei, în scădere cu 8 milioane faţă de 2015. Asociaţii societăţii clujene sunt compania Alerinova Expansion din Huercal de Almeria (Spania) şi Miguel Carrion Caceres, care figurează şi ca administrator al acesteia. 

Companiile de transport din Cluj au angajat, în 2016, 10.000 de oameni şi aveau afaceri anuale de 3 miliarde de lei, conform companiei de consultanţă Creditinfo România. Capitala și Clujul înregistrează 10.000 de angajați, urmate de judeţele Argeș, Bihor, Timiş, Arad, cu efective de 7-10.000.

Comenteaza