O nouă etapă în “bătălia” mall-urilor: H&M vine şi în Polus

O nouă etapă în “bătălia” mall-urilor: H&M vine şi în Polus
La un an de la intrarea pe piaţa locală cu o unitate în Iulius Mall, retailerul suedez pregăteşte deschiderea unui al doilea magazin la Cluj, într-un spaţiu din celălalt mare centru comercial din judeţ.

Unul dintre cei mai importanţi jucători din piaţa de retail vestimentar se extinde şi, pe model consacrat deja de alte lanţuri, va fi prezent în ambele mall-uri din Cluj.

În complexul comercial Polus Center, zona în care se va instala noul magazin se află deja în pregătiri, perimetrul fiind "bandajat" de afişe care anunţă prezenţa brandului suedez. Acesta va ocupa o suprafaţă din apropierea zonei de food-court, unde anterior au operat alţi retaileri, printre care fosta librărie Diverta, un magazin cu jucării şi un altul cu profil sportiv. Noul H&M se va deschide pentru sezonul de toamnă, adică urmează să fie inaugurat la debut de anotimp, potrivit informaţiilor din piaţă. Nici reprezentanţii retailerului şi nici cei ai Polus Center nu au răspuns deocamdată solicitărilor ZIUA de CLUJ pentru detalii privind prezenţa H&M în complexul din Floreşti cu al doilea magazin de Cluj. Cu toate acestea, la începutul lunii responsabilii de comunicare ai H&M, citaţi de presa centrală, anunţau planuri de extindere: şase deschideri de magazine planificate pentru toamnă, în Bucureşti, dar şi în provincie, la Sibiu, Cluj şi Ploieşti.

H&M este prezent la Cluj de aproximativ un an, prima unitate fiind inaugurată în Iulius Mall la jumătatea lunii septembrie din 2011. Retailerul suedez şi-a făcut de altfel intrarea pe piaţa din vestul României prin cele două magazine deschise în aceeaşi zi în centrele comerciale Iulius din Cluj şi Timişoara. Magazinul de la Cluj ocupă 1.000 mp, fiind amenajat pe două niveluri în mallul din Gheorgheni, primul astfel organizat în complexul comercial. Grupul suedez este prezent prin aproximativ 2.300 de magazine în 40 de pieţe, inclusiv cele deschise în franciză. În România, H&M mai are 16 magazine, şase în Bucureşti şi câte unul în Arad, Craiova, Cluj, Suceava, Timişoara, Oradea, Constanţa, Iaşi, Brăila şi Braşov.

Ambele mari complexe comerciale din Cluj, Polus Center şi Iulius Mall, au fost inaugurate în 2007, cu grade de închiriere apropiindu-se de 100%, dar în ultimii cinci ani au fost înregistrate atât fluctuaţii de chiriaşi, cât şi modificări ale suprafeţelor închiriabile pentru a face loc unor jucători noi. De la inaugurarea celor două centre comerciale, 2010 a fost anul în care au fost înregistrate cele mai importante mişcări de chiriaşi.

Astfel, compania spaniolă Industria de Diseño Textil (Inditex) a inaugurat în toamna 2010 în Iulius Cluj cel de-al treilea lanţ de magazine din reţeaua naţională de malluri Iulius, cu Zara, Bershka, Pull and Bear şi Stradivarius. Din 3.000 mp ocupaţi de Inditex la parterul mallului, magazinul Zara are alocat cel mai mare spaţiu: 1.300 mp. Cele patru branduri ale grupului spaniol erau deja operaţionale pe piaţa clujeană din 2007, intrând pe plan local odată cu deschiderea Polus Center. La celălalt capăt de oraş, în 2010, Polus contracara în lupta pentru clienţi cu prezenţa unui alt lanţ important din retailul european: pentru aceeaşi toamnă a fost anunţată intrarea pe piaţa locală a reţelei C&A prin deschiderea magazinului din Polus Center Cluj, primul din Transilvania pentru compania olandeză. De altfel, şi anul trecut, inaugurarea H&M din septembrie în Iulius Mall a fost "oglindită" de o nouă deschidere în Polus Center: unitatea New Look. În urmă cu o săptămână, Iulius Mall confirma oficial deschiderea în toamnă a unui magazin Swarovski, de 60 mp, compania din industria bijuteriilor fiind deja activă în Polus Center din 2010.

Cinci ani cu malluri la Cluj

Iulius Mall Cluj a fost inaugurat în noiembrie 2007, în urma unei investiţii anunţate de 75 de milioane de euro. Suprafaţa desfăşurată a acestuia este de 155.000 mp, ce include şi clădirea de birouri. Pe teritoriul administrativ al localităţii Floreşti, Polus Center Cluj deţine o suprafaţă închiriabilă de 60.000 mp şi 186 de magazine, printre care un multiplex cu opt săli de cinema şi un hipermarket Carrefour. Polus Cluj este deţinut de către grupul austriac Immofinanz şi se află în administrarea EHL Real Estate România.

 

Comenteaza