O nouă victorie la scor pentru “U” Cluj

O nouă victorie la scor pentru “U” Cluj
“Șepcile roșii” au învins colega de serie din Liga a 3-a, Unirea Dej, scor 6-1.

Meciul s-a jucat într-un sistem atipic, prima repriză 60 de miunte și cea de-a doua 45 de minute. În primele 30 de minute clujenii au ratat ocazii mari la șuturile lui Goga și Ursu, dar și la lovitura de cap a lui Onicaș. După pauza de hidratare de la mijlocul primei reprize, "studenții" au deschis scorul prin George Florescu (min. 33).

Apoi, a intrat în scenă atacul "Șepcilor roșii". În minutul 47, Ene a preluat bine în careu și a șutat frumos în colțul lung. Un minut mai târziu Goga a majorat diferența din penalty. În minutul 60 același Goga l-a lăsat cu poarta goală pe Ene și atacantul venit în această iarnă a reușit dubla. Pentru oaspeți a marcat în minutul 57 Itu, cu un șut de la distanță.

"U" a început prima repriză în formula: Dinu - Takacs, Onicaş, Cordoş, Manu - Florescu, Micaş - Ursu, Greu, Goga - Ene.

Pentru oaspeți au jucat: Sforzin - Kovacs, Kiss, Podină, Hîmpea, Itu, Popescu, Boje, Blaj Fl., Blaj A., Muntean

În repriza a doua "studenții" au continuat să domine jocul și au apărut și golurile. Hațiegan a marcat pentru 5-1 și Hordouan a închis tabela în al treilea amical al iernii pentru Universitatea.

Pentru echipa lui Adrian Falub au intrat în a doua repriză: Pop - Chiş, Telcean, Dan L, Potcoavă - Saroşi, Miholca - Hordouan, Văsălie, Salcău - Hațiegan

Următorul meci al echipei clujene va fi împotriva Metalurgistului Cugir, miercuri, 7 februarie, ora 12:00. Partida se va disputa în Parcul Sportiv "Iuliu Hațieganu".

Comenteaza