Şomerii de la Regionala CFR se fac barmani şi ospătari
- Scris de Mihai Prodan
- 08 Apr 2011, 01:29
- Economie
- Ascultă știrea

Programul va fi derulat până în 2012 de către Sindicatul Libertatea Căi Ferate Cluj (SLCFC) şi este finanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Dezvoltarea Resurselor Umane. Acesta urmăreşte îmbunătăţirea capacităţii de ocupare a unui loc de muncă a foştilor angajaţi, în special a celor concediaţi de la Regionala CFR Cluj. Cursul de ospătar organizat în cadrul acestui proiect se desfăşoară pe şase luni, din care două de teorie şi patru de practică. Persoanele care doresc să urmeze cursul de barman, care durează o lună, trebuie să fi absolvit în prealabil cursul de ospătar. Proiectul are o valoare totală de aproape 3 milioane de lei. Cursul se desfăşoară în parteneriat cu Asociaţia Patronilor şi Meseriaşilor Cluj.
"Prin aceste cursuri pe care le organizăm dorim ca un procent cât mai mare dintre cei care le vor absolvi să intre pe piaţa muncii. Facem tot ce putem pentru a-i ajuta pe şomerii de lungă durată şi pe cei aflaţi în căutarea unui loc de muncă. Cursurile de barman-ospătar sunt mai mult decât necesare, pentru că în acest segment al alimentaţiei publice va fi mereu cerere pentru forţa de muncă bine pregătită", a declarat Grigore Mare, preşedintele SLCFC. El a menţionat că de cursuri vor beneficia 80 de persoane. Numai de la Regionala CFR au fost disponibilizaţi în ultimul an 1.000 de angajaţi, din toate cele şase judeţe administrate de regională.