Operatorul zborului low-cost Cluj-București primește ajutor european ca să se salveze

Operatorul zborului low-cost Cluj-București primește ajutor european ca să se salveze

Comisia Europeană a aprobat o garanție românească pentru împrumuturi de 62 de milioane de euro, menită să despăgubească Blue Air, companie care efectează zboruri low-cost între Cluj și București, pentru daunele suferite ca urmare a pandemiei de coronvirus.

În temeiul normelor Uniunii Europene privind ajutoarele de stat, CE a avizat  garanția românească pentru împrumuturi, în valoare maximă de 301 milioane de lei, în favoarea Blue Air. Prin această măsură se urmărește despăgubirea companiei aeriene pentru daunele suferite ca urmare a pandemiei de COVID-19, precum și acordarea de sprijin urgent sub formă de lichidități în favoarea sa.

„Sectorul aviației a fost grav afectat de pandemia de COVID-19. Această garanție pentru împrumuturi îi va permite României să despăgubească parțial Blue Air pentru daunele suferite ca urmare a pandemiei. Totodată, garanția îi va oferi companiei resursele necesare pentru a acoperi o parte din nevoile urgente și imediate de lichidități cu care se confruntă.

Se vor evita astfel perturbările pentru pasageri și se va asigura conectivitatea regională, în special pentru numărul semnificativ de cetățeni români care lucrează în străinătate și pentru numeroase mici întreprinderi locale care depind de biletele accesibile oferite de Blue Air pe o rețea de rute dezvoltată pentru a răspunde nevoilor specifice ale acestora.

Continuăm să lucrăm cu statele membre pentru a discuta posibilitățile existente și a găsi soluții viabile pentru a conserva această parte importantă a economiei, în conformitate cu normele UE”, a declarat vicepreședintele executiv al CE responsabil cu politica în domeniul concurenței, Margrethe Vestager.

Blue Air este o companie aeriană românească privată cu sedii în România, Italia și Cipru. Cu o flotă de 18 avioane, a deservit 92 de rute și 15 țări, transportând 4 milioane de pasageri în 2019. Ea îndeplinea condițiile pentru a fi considerată o întreprindere aflată în dificultate la 31 decembrie 2019, înainte de pandemie. Mai precis, compania înregistra pierderi din cauza investițiilor ample pe care le-a întreprins începând din 2016 pentru a-și îmbunătăți rețeaua de rute.

Compania a redevenit profitabilă în 2019 și la începutul acestui an, însă, ca și altți operatori din sectorul aviației, a înregistrat pierderi semnificative din cauza pandemiei și a restricțiilor de călătorie pe care guvernul României și alte guverne au fost nevoite să le impună pentru a limita răspândirea virusului. În prezent, compania se confruntă cu nevoi urgente de lichidități.

România a notificat CE măsura de ajutor de 62 de milioane de euro care să sprijine Blue Air, compensând compania pentru pierderile cauzate direct de pandemie și oferindu-i resursele necesare pentru a-și acoperi nevoile urgente și imediate de lichidități până în ianuarie 2021.

Măsura constă într-o garanție publică cu o valoare maximă de 301 milioane de lei asociată unui împrumut acordat companiei. 137 de milioane de lei va fi garanția publică menită să o despăgubească pentru daunele cauzate direct de pandemie și de restricțiile de călătorie introduse de România și de alte țări de destinație pentru a limita răspândirea coronavirusului în perioada 16 martie - 30 iunie 2020.

164 de milioane de lei va fi ajutor pentru salvare sub forma unei garanții publice asociate unui împrumut destinat să acopere parțial nevoile de lichidități acute cu care se confruntă Blue Air din cauza pierderilor mari din exploatare pe care le-a suferit în urma pandemiei.

Blue Air nu era eligibilă pentru a primi sprijin în temeiul cadrului temporar pentru măsuri de ajutor de stat al CE, care se adresează întreprinderilor care nu erau încă în dificultate la 31 decembrie 2019. Prin urmare, CE a evaluat măsura în temeiul altor norme privind ajutoarele de stat, în conformitate cu notificarea din partea României.

În ceea ce privește compensarea daunelor, CE a evaluat măsura care îi permite să aprobe măsurile de ajutor de stat acordate de statele membre pentru a despăgubi anumite întreprinderi sau anumite sectoare (sub formă de scheme) pentru daunele cauzate în mod direct de evenimente extraordinare.

CE consideră că pandemia reprezintă un eveniment excepțional, având în vedere caracterul său extraordinar și neprevăzut și impactul economic semnificativ pe care l-a generat, iar intervențiile excepționale din partea statelor membre menite să compenseze daunele legate direct de pandemie sunt justificate.

Comisia a constatat că ajutorul acordat de România va compensa daune legate direct de pandemia de COVID-19. O firmă de audit extern independentă va verifica faptul că ajutorul nu depășește valoarea daunelor suferite în perioada 16 martie - 30 iunie. În urma auditului, va trebui ca orice sprijin public primit de Blue Air peste nivelul daunelor suferite efectiv să fie returnat României.

Prin urmare, riscul de supracompensare este exclus. CE a constatat că măsura este proporțională, deoarece compensația nu depășește ceea ce este necesar pentru acoperirea daunelor. Ajutorul pentru salvare l-a evaluat în temeiul orientărilor sale care le permit statelor membre să sprijine întreprinderile aflate în dificultate.

Condiția este ca măsurile de sprijin public să fie limitate în timp și ca domeniu de aplicare și să contribuie la realizarea unui obiectiv de interes comun. Ajutorul pentru salvare poate fi acordat pentru maximum șase luni pentru a-i acorda unei întreprinderi suficient timp pentru a găsi soluții într-o situație de urgență.

România s-a angajat să se asigure că, după șase luni, garanția publică va înceta sau Blue Air fie va prezenta un plan de lichidare, fie va efectua o restructurare cuprinzătoare pentru a deveni viabilă pe termen lung. O astfel de restructurare ar face obiectul evaluării și aprobării de către CE.

Comisia a constatat că măsura va contribui la asigurarea continuării ordonate a serviciilor de zbor pentru 400.000 de pasageri care fie au rezervat un zbor cu Blue Air în următoarele luni, fie așteaptă să li se ramburseze biletul anulat.

„Măsura va contribui la menținerea conectivității regionale pentru numărul semnificativ de cetățeni români care lucrează în străinătate, precum și pentru mici întreprinderi locale care depind de biletele accesibile oferite de Blue Air pe o rețea de rute dezvoltată de companie pentru a răspunde nevoilor specifice ale acestora.

În același timp, condițiile stricte asociate împrumutului în ceea ce privește remunerarea și utilizarea fondurilor, precum și durata limitată a ajutorului vor reduce la minimum denaturarea concurenței care ar putea fi cauzată de sprijinul acordat de stat”, se menționează în raport. Pe această bază, CE a concluzionat că măsura aplicată de România respectă normele UE privind ajutoarele de stat.

Comenteaza