Orban: Pe lângă IMM Invest suntem în dialog cu sistemul financiar bancar pentru a susţine companiile prin credit

Orban: Pe lângă IMM Invest suntem în dialog cu sistemul financiar bancar pentru a susţine companiile prin credit

Premierul Ludovic Orban a participat azi la videoconferinţa organizată de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România pe tema „Măsurile pentru relansarea economică a României".

În ceea ce priveşte susţinerea companiilor, pe lângă IMM Invest suntem într-un permanet dialog cu sistemul financiar bancar pentru a susţine companiile prin credit. Una din marile probleme pe care le avem este că multe companii româneşti au capital negativ. Nu a existat un interes de capitalizare al companiilor respective, iar foarte multe IMM-uri sunt în situaţia de a deveni foarte greu bancabile. Situaţia pe care o avem a determinat un nivel de intermediere scăzut faţă de alte ţări europene. Listarea la bursă trebuie sa fie un obiectiv fundamental pentru orice companie care vrea sa se valideze.

Suntem în curs de aprobare a schemei de ajutor de stat pentru garantarea creditelor pentru capital de lucru pentru companiile care nu sunt IMM-uri, dar de această schemă vor beneficia şi IMM-urile. Am fost ieri la Galaţi. Galaţi are 2.000 de contractori atât de inputuri cat şi de outputuri. Mulţi contractori sunt companii de tip IMM care sunt implicate în lanţul economic. 

Comenteaza