Part-time-ul nu mai e rentabil pentru firme. 50% dintre ele renunță la angajații cu jumătate de normă

Part-time-ul nu mai e rentabil pentru firme. 50% dintre ele renunță la angajații cu jumătate de normă
| Foto: AndrewLozovyi - Depositphotos.com

Aproape jumătate (47,7%) dintre angajatorii care vor face concedieri în perioada următoare vor renunţa la toţi angajaţii part-time.

Potrivit rezultatelor unui sondaj întocmit de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), privind impactul noilor măsuri fiscale adoptate de Guvern, la întrebarea „Aveţi salariaţi care lucrează doar part-time în societatea dumneavoastră, încadraţi la nivelul salariului minim?", 45,3% dintre cei chestionaţi au menţionat că nu au angajaţi part-time cu salariu minim, iar 47,4% că au între unu şi patru angajaţi.

În acest context, respondenţii au indicat măsurile pe care le vor adopta ca urmare a modificării regimului fiscal pentru angajaţii part-time (plata contribuţiilor la nivelul salariului minim pentru 8 ore). Astfel, 47,7% din totalul angajatorilor intervievaţi care au evidenţiat că vor face concedieri, au declarat că vor renunţa la toţi angajaţii part-time, 26,1% că vor renunţa la un angajat, iar 22,5% că vor concedia între doi şi cinci angajaţi.

Referitor la măsura prin care se schimbă regimul fiscal al microîntreprinderilor, prin reducerea plafonului de la un milion de euro la 500.000 de euro, 35,8% dintre respondenţi au indicat că sunt afectaţi în mare măsură, 26,8% în mică măsură, în timp ce o pondere de 37,4% dintre cei chestionaţi au declarat că nu au fost afectaţi.

De asemenea, la întrebarea "Aţi fi preferat aplicarea cotei de impozitare de 3% din venituri pentru toate microîntreprinderile indiferent de numărul de angajaţi, în locul scăderii plafonului pentru microîntreprinderi?", peste jumătate (54,2%) au oferit un răspuns afirmativ, iar 45,8% au afirmat că nu ar fi preferat această alternativă.

Sondajul CNIPMMR indică faptul că peste o treime dintre firme (37,4%) nu au fost afectate, 15,2% afectate într-o mică măsură, iar 47,4% în mare măsură.

Totodată, reprezentanţii din domeniul HoReCa au evidenţiat că, în urma modificării Codului Fiscal de la 1 ianuarie 2023, vor opta pentru plata impozitului pentru veniturile microîntreprinderilor (54%) şi pentru plata impozitului pe profit (46%).

Ca urmare a măririi impozitului pe dividende de la 5% la 8%, o pondere de 55,5% dintre respondenţi susţin că vor aplica ambele măsuri, 28,3% dintre aceştia vor reinvesti profitul pentru a beneficia de scutirile prevăzute de Codul Fiscal, iar 16,2% vor plăti dividende cu aplicarea impozitului de 8%.

În plus, acordarea scutirii de impozit pe profitul reinvestit va determina o pondere de 41,9% dintre participanţi să reinvestească profitul în aceeaşi măsură ca anul precedent, 38,2% dintre aceştia vor mări procentul de profit alocat investiţiilor, în timp ce 19,9% că vor reinvesti întreg profitul.

Ca urmare a creşterii impozitului pe clădiri raportat la grila notarială, 47,6% dintre întreprinzători au indicat că nu vor adopta nicio măsură, 30,9% că vor reduce investiţiile pentru a achita impozitul, iar 12,6% se vor reloca într-o clădire mai mică şi 8,9% vor vinde bunurile imobile deţinute.

La întrebarea privind echitatea introducerii unei "taxe de solidaritate" pentru companiile cu o cifră de afaceri de 100 milioane euro în vederea creşterea fiscalităţii pentru IMM-uri, o pondere de 71% dintre întreprinzători consideră că este o măsură echitabilă, spre deosebire de 29% dintre aceştia care au dat un răspuns nefavorabil privind această taxă.

În contextul actual, respondenţii consideră ca Guvernul ar trebui să adopte următoarele măsuri pentru creşterea veniturilor la bugetul de stat: reducerea cheltuielilor bugetare prin diminuarea aparatului bugetar (87,40%); eliminarea pensiilor speciale (76,60%); creşterea eficienţei colectării prin digitalizarea ANAF (70,70%), reducerea evaziunii fiscale (74,90%); realizarea de investiţii publice în economia reală (68,10%).

CNIPMMR a realizat în perioada 25-28 iulie 2022 o consultare sub forma unui sondaj derulat prin intermediul Google Forms, la care au participat 1179 de respondenţi din toate cele patru categorii de întreprinderi care formează sectorul IMM-urilor: microîntreprinderi - cu până la 9 salariaţi şi o cifră de afaceri anuală netă sau active totale de până la două milioane euro, echivalent în lei; întreprinderi mici - între 10 şi 49 de salariaţi şi cifră de afaceri anuală netă sau active totale de până la 10 milioane euro, echivalent în lei; întreprinderi mijlocii - între 50 şi 249 de salariaţi şi cifră de afaceri anuală netă de până la 50 milioane euro, echivalent în lei, sau active totale care nu depăşesc echivalentul în lei a 43 milioane euro.

La chestionar au participat şi reprezentanţi din întreprinderile mari, ONG-uri, PFA-uri şi cabinete medicale.

Conform Ordonanţei 16/3022 pentru modificarea Codului Fiscal, începând cu veniturile salariale aferente lunii august 2022, contribuţia de asigurări sociale şi cea de sănătate, datorate de către persoanele fizice angajate în baza unui contract individual de muncă cu normă întreagă sau cu timp parţial, nu pot fi sub nivelul celor aplicate la salariul de bază minim brut pe ţară în vigoare în luna pentru care acestea se datorează.

De la această prevedere sunt exceptate câteva categorii de persoane, printre care: elevii, studenţii cu vârsta până la 26 de ani, persoanele cu dizabilităţi sau alte categorii de persoane cărora prin lege li se recunoaşte posibilitatea de a lucra mai puţin de 8 ore pe zi, pensionari pentru limita de vârstă în sistemul public de pensii, persoanele care realizează în cursul aceleiaşi luni venituri din salarii sau asimilate salariilor în baza a două sau mai multe contracte individuale de muncă, iar baza lunară de calcul cumulată aferentă acestora este cel puţin egală cu salariul de baza minim brut pe ţară. 

Comenteaza