Pensiile speciale, vizate în al treilea pachet de măsuri fiscale. Ce se întâmplă cu cei care beneficiază de astfel de venituri
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 10:26
- Economie
- Ascultă știrea

Vicepremierul Tanczos Barna a declarat că reforma pensiilor speciale va fi inclusă în al treilea pachet de măsuri fiscale.
Acesta a precizat că vârsta de pensionare pentru beneficiarii acestor pensii va crește și că „pensia nu trebuie să fie mai mare decât salariul”.
„Ordinea şi modul în care a început această reformă a fost impusă de dialogul cu CE. În pachetul doi vin elementele de administraţie publică locală, din sistemul de sănătate şi în pachetul trei, cel târziu, va trebui să avem elementele care vizează privilegiile de pensionare, privilegiile de durată a activităţii pe timpul muncii, în mai multe domenii şi în Justiţie şi în MAI, în Interne, Poliţie, Jandarmerie, Armată, acolo unde serviciile suport, care pur şi simplu fac acelaşi lucru ca într-o primărie, contabilitate, resurse umane, alte activităţi care nu sunt legate de intervenţii ale echipelor de jandarmi, ale forţelor speciale, ale armatei, ale militarilor, trebuie să se apropie de condiţiile de pensionare din celelalte domenii, pentru că altfel, vor fi considerate şi sunt considerate privilegii”, a afirmat vicepremierul.
Întrebat dacă reforma pensiilor speciale va presupune, în principal, creşterea vârstei de pensionare, Tanczos Barna a răspuns: „Absolut şi cât mai repede, imediat, nu într-un orizont de 20 şi ceva de ani sau 15 ani sau nu ştiu câţi ani, deci aceea nu este o reformă serioasă”.
De asemenea, vicepremierul a subliniat că poate înţelege argumentele celor care susţin existenţa pensiilor speciale: „Eu pot să fiu de acord cu cei care spun că e nevoie de pensii speciale pentru că în Europa, în toate ţările civilizate, acolo unde pe perioada activităţii din domeniul respectiv ai foarte multe restricţii, acolo trebuie să ai şi o compensare a acestui lucru. Cei din justiţie, cei din Ministerul Public au foarte multe restricţii, nu pot face altceva, trebuie să se concentreze doar pe activitatea respectivă. Au o reglementare foarte, foarte strictă în ceea ce priveşte conduita. (...) Şi comisarii europeni au pensii speciale şi europarlamentarii şi cei din administraţia de la Bruxelles şi cei din Justiţie, poliţie, armată din toate celelalte ţări. Trebuie să fie proporţionale, în relaţie directă cu gradul de suportabilitate din partea societăţii”.
Întrebat dacă va fi regândit şi modul de calcul al pensiilor speciale, Tanczos Barna a confirmat: „Da, da, în sensul să nu fie pensia mai mare decât salariul, care este o aberaţie”.
În privinţa eventualelor proteste, vicepremierul a spus că se poate ajunge la un compromis: „Şi în acest caz se poate obţine un compromis”.
El a adăugat că cel mai probabil măsurile vor fi incluse în pachetul al treilea, întrucât nu mai este timp pentru a fi introduse în cel de-al doilea.