Pensiune cu panouri solare lângă parcul industrial

Pensiune cu panouri solare lângă parcul industrial
Societatea Euroturism Consult vrea să ridice o pensiune “alimentată” cu panouri solare şi fonduri europene pe Tăietura Turcului, în zona încadrată ca fiind rezervată locuinţelor.

Euroturism a revenit ieri în şedinţa Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului şi Urbanism (CTATU) Cluj-Napoca pentru avizul necesar construirii unei pensiuni turistice de două etaje la strada Tăietura Turcului. La şedinţa precedentă urbaniştii au menţionat că zona nu este una destinată funcţiunilor hoteliere în Planul Urbanistic General (PUG) şi că accesul dificil la parcela beneficiarilor nu încurajează o astfel de investiţie. Terenul beneficiarului are 200 mp.

Arhitectul Adrian Iancu a susţinut şi la şedinţa de ieri că pentru schimbarea încadrării urbanistice este nevoie de Plan Urbanistic Zonal (PUZ). "Este vorba de o pensiune, nu e o diferenţă majoră faţă de locuinţe", a precizat Cristian Urcan, arhitectul de la Dico&Ţigănaş care a susţinut lucrarea. Mai convingător a fost însă beneficiarul, Călin Vişan, care a intervenit şi el în şedinţa de ieri pentru a susţine investiţia. "Am accesat fonduri europene pentru acest proiect. Nu solicităm o schimbare de funcţiune radicală, nu vrem servicii care să intensifice traficul. E un proiect cu beneficii şi pentru oraş. Sunt prevăzute funcţiuni pentru persoanele cu dizabilităţi, vom avea panouri solare pentru alimentarea pensiunii. Dacă nu obţinem autorizaţia în termenul impus de 60 de zile, pierdem finanţarea", a subliniat Vişan. "Vom formula avizul de aşa natură să vă ajutăm", a spus primarul Sorin Apostu. "Dacă începeaţi la timp demersurile legale, puteaţi face şi PUZ", a revenit Iancu.

 

 

Comenteaza