Peste 10.000 de turişti au umplut staţiunile de pe Valea Prahovei, de Paşte

Peste 10.000 de turişti au umplut staţiunile de pe Valea Prahovei, de Paşte
Peste 10.000 de turişti petrec sărbătorile de Paşte în staţiunile de pe Valea Prahovei, unii dintre ei profitând de stratul de zăpadă de pe pârtiile din Bucegi, alţii făcând plajă la 2000 de metri altitudine, în timp ce alţii petrec în aer liber, pe Valea Cerbului.

Potrivit hotelierilor şi reprezentanţilor agenţiilor de turism, toate locurile de cazare din staţiunile de pe Valea Prahovei sunt ocupate în această perioadă, peste 10.000 de turişti alegând să petreacă sărbătorile de Paşte la munte, în hoteluri sau pensiuni, unde li s-au pregătit meniuri tradiţionale.

Punctul de atracţie în noaptea de Înviere a fost Mănăstirea Sinaia, unde mii de oameni au participat la slujbă şi au primit lumină.

Duminică, câteva zeci de turişti iubitori ai sporturilor de iarnă au schiat ori s-au dat cu snowboard-ul pe pârtia Valea Soarelui, la 2000 de metri altitudine în Bucegi, acolo unde alţi turişti au ales să facă plajă.

Salvamontiştii le atrag atenţia turiştilor că traseele montane din Bucegi sunt în continuare închise şi îi sfătuiesc pe aceştia să nu urce pe munte întrucât pot provoca avalanşe ori se pot rătăci.

O vacanţă la munte, în Azuga, Buşteni sau Sinaia a costat între câteva sute de lei şi câteva sute de euro, în funcţie de numărul de nopţi de cazare şi de clasificarea hotelului. Pachetele turistice au inclus meniu tradiţional la masa de Paşti, iar unii hotelieri au oferit turiştilor acces la SPA, masaj şi chiar posibilitatea de a participa la pregătirea mesei de Paşte.

Comenteaza