Peste 200 de pensii speciale la Cluj. Cine încasează cea mai mare sumă

Peste 200 de pensii speciale la Cluj. Cine încasează cea mai mare sumă

Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Cluj plăteşte peste 200 de pensii speciale unor beneficiari din judeţ, cea mai mai mare depăşind 28.000 de lei pe lună.

Reprezentanţii CJP Cluj au declarat miercuri că, în total, cuantumul pensiilor speciale plătite în luna decembrie 2017 la nivelul judeţului a fost de peste 2,1 milioane de lei, cea mai mai mare depăşind 28.000 de lei pe lună. Aceasta aparţine unui fost judecător sau procuror.

"La sfârşitul anului trecut figurau în plată 223 de persoane, beneficiare de pensie de serviciu (pensie specială - n.r.) - magistraţi, personal aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România, membrii corpului diplomatic şi consular al României, parlamentari, personal auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi parchetelor, consilieri şi auditori ai Curţii de Conturi, ca titulari sau urmaşi ai acestora. Cuantumul total al acestor pensii de serviciu plătite în luna decembrie 2017 a fost de peste 2,1 milioane de lei, din care 414.352 de lei achitate din Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat, iar restul de 1.714.397 de lei din Bugetul de Stat. Cea mai mare pensie de serviciu este de 28.004 lei pe lună, stabilită în temeiul Legii nr. 303/ 2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor", au spus sursele citate.

Potrivit reprezentanţilor CJP Cluj, plata pensiilor de serviciu se realizează atât din Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat, cât şi din Bugetul de Stat.

"Astfel, pentru partea din pensie aferentă sistemului public de pensii, calculată pe baza punctajului mediu anual, plata se realizează din Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat, iar diferenţa dintre pensia de serviciu şi pensia aferentă din sistemul public de pensii se realizează din Bugetul de Stat", au explicat oficialii Casei Judeţene de Pensii Cluj.

Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială din Senat a dat, la sfârşitul lunii februarie, un raport de respingere propunerii legislative pentru abrogarea pensiilor speciale, iniţiată de parlamentarii USR.

Potrivit expunerii de motive a proiectului, numărul celor care beneficiază de pensii de serviciu instituite prin legi speciale este de 184.000 de persoane, iar bugetul total pentru aceste pensii speciale a fost de 6.6 miliarde de lei în 2017.

"Pensiile speciale ale civililor şi militarilor au costat bugetul de stat peste 3 miliarde de lei în prima jumătate a anului 2017. Dintre acestea, 8.668 sunt pensionari civili beneficiari de pensii de serviciu (diplomaţi, magistraţi, grefieri, funcţionari publici parlamentari, personal aeronautic, auditori - Curtea de Conturi). Din restul de 175.000 de pensionari, la data de 21/08/2017, erau 76.000 de militari, restul fiind pensionari din structurile MAI şi altele asimilate. Regimul pensiilor special nu respectă principiul contributivităţii, distorsionând astfel funcţionarea sistemului de pensii, în timp ce resursele bugetare sunt limitate", se arată în documentul citat.

De asemenea, iniţiatorii propun ca de la abrogarea pensiilor speciale să fie exceptate pensiile militare de stat şi pensiile magistraţilor.

Comenteaza