Peste 450 de firme din Cluj și-au suspendat activitatea după primele 8 luni din 2022

Peste 450 de firme din Cluj și-au suspendat activitatea după primele 8 luni din 2022

Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în primele opt luni din 2022 a fost de 9.598, în creştere cu peste 20,4% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2021.

Clujul, în topul național cu cele mai multe firme suspendate

Cele mai multe companii care şi-au suspendat activitatea în intervalul menţionat au fost din Bucureşti, respectiv 1.094 (în creştere cu 19,15% faţă de perioada ianuarie - august 2021), Capitala fiind urmată de judeţele Cluj, cu 460 de firme suspendate (în creştere cu 10,05%), Iaşi - 441 firme (+36,53%), Braşov - 391 (+37,68%) şi Neamţ - 375 (+20,97%), conform datelor publicate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

La polul opus, cele mai puţine suspendări au fost consemnate în judeţele Ialomiţa - 60 (în creştere cu 13,21% faţă de primele opt luni din 2021), Tulcea şi Caraş-Severin cu 82 de firme (+34,33%, respectiv +9,33%) şi Covasna - 83 (+3,75%).

Pe domenii de activitate, cel mai mare număr de suspendări s-a înregistrat în primele opt luni în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, respectiv 2.725 (+21,43%), alte activităţi de servicii - 920 suspendări (+3,37%) şi în activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice - 865 suspendări (+38,18%).

Comenteaza