Peste 470 de firme din județul Cluj au intrat în insolvență anul trecut. Mai puține față de 2021

Peste 470 de firme din județul Cluj au intrat în insolvență anul trecut. Mai puține față de 2021
| Foto: tpa-group.ro

Dacă la nivel național, numărul firmelor care au intrat în insolvență a crescut în 2022 cu 8,22%, în județul Cluj, procentul e mai mic față de 2021.

Numărul societăţilor comerciale şi al persoanelor fizice autorizate (PFA) intrate în insolvenţă a crescut cu 8,22% în 2022, comparativ cu anul anterior, fiind înregistrate 6.649 de insolvenţe, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), citat de Agerpres.

Cele mai multe firme şi PFA-uri intrate în insolvenţă au fost înregistrate în Bucureşti, respectiv 1.153, în creştere cu 4,16% faţă de 2021.

Mai puține firme insolvente în Cluj anul trecut

Pe locurile următoare în ierarhia insolvenţelor se află judeţele Bihor, cu 545 de insolvenţe (plus 20,04%), Cluj - 477 (minus 3,05%), Timiş – 280 (minus 8,50%) şi Ilfov – 276 (plus 56,82%).

Cele mai puţine insolvenţe s-au înregistrat în judeţele Botoşani, respectiv 26, în scădere cu 35% faţă de anul anterior, Harghita – 29 (plus 31,82%), Covasna – 29 (plus 38,1%) şi Gorj – 33 (minus 45,9%).

Pe domenii de activitate, cel mai mare număr de insolvenţe s-a înregistrat în comerţul cu ridicata, amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, respectiv 1.826 (plus 2,30% comparativ cu 2021), construcţii – 1.284 (plus 22,99%) şi industria prelucrătoare – 848 (plus 13,37%).

Comenteaza