Piața construcțiilor accelerează: Numărul autorizațiilor de construire pentru clădiri, în creștere. Cum stă Clujul

Piața construcțiilor accelerează: Numărul autorizațiilor de construire pentru clădiri, în creștere. Cum stă Clujul

Peste 31.600 de autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale au fost eliberate în primele zece luni ale acestui an, potrivit datelor INS. 

Peste 31.600 de autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale au fost eliberate în primele zece luni ale acestui an, în creştere cu 4,1% faţă de perioada similară a anului trecut, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică publicate vineri.

Creşteri s-au înregistrat în toate regiunile de dezvoltare, inclusiv în regiunea din care face parte și Clujul, Nord-Vest: Vest (+297 autorizaţii), Centru (+235), Nord-Vest (+192), Nord-Est (+134), Sud-Est (+117), Sud-Vest Oltenia (+109), Bucureşti-Ilfov (+97) şi Sud-Muntenia (+70), scrie Agerpres

În luna octombrie, numărul de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale a crescut cu 3% faţă de octombrie 2024, dar suprafaţa utilă totală a scăzut cu 19,4% comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut.

În profil teritorial, această creştere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale (+94 autorizaţii) este reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Sud-Est (+93 autorizaţii), Nord-Vest (+73), Nord-Est (+14) şi Sud-Muntenia (+7). Scăderi s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Bucureşti-Ilfov (-66 autorizaţii), Sud-Vest Oltenia (-13), Centru (-10) şi Vest (-4).

Comparativ cu luna octombrie 2024, în luna octombrie 2025 s-a înregistrat o creştere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri nerezidenţiale (+17,4%) şi o scădere a suprafeţei utile totale (-7,1%).

În profil teritorial, această scădere a suprafeţei utile la autorizaţiile de construire eliberate pentru clădirile nerezidenţiale (-19747 mp) este reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Sud-Est (-51101 mp), Sud-Vest Oltenia (-4678), Sud-Muntenia (-4576), Nord-Vest (-4434) şi Vest (-1294). Creşteri s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Nord-Est (+28967 mp), Bucureşti-Ilfov (+10922) şi Centru (+6447).

Conform INS, în octombrie 2025 s-au eliberat 3.259 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, cu o suprafaţă utilă totală de 836.435 mp (-17,2%), în scădere cu 9,4% faţă de luna septembrie din acest an. 70% dintre autorizaţii au fost pentru zona rurală.

În luna octombrie 2025 se evidenţiază o scădere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale comparativ cu luna precedentă (-339 autorizaţii). În profil teritorial, această scădere este reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Nord-Est (-208 autorizaţii), Centru (-81), Sud-Vest Oltenia (-36), Nord-Vest (-23), Bucureşti-Ilfov (-12) şi Sud-Muntenia (-4). Creşteri s-au înregistrat în regiunile de dezvoltare Vest (+15 autorizaţii) şi Sud-Est (+10).

Totodată, au fost eliberate 667 autorizaţii de construire pentru clădiri nerezidenţiale (+9,3% faţă de luna septembrie 2025), în suprafaţă utilă totală de 258.255 mp (-31,6%).

Comparativ cu luna precedentă, în luna octombrie 2025 s-a înregistrat o scădere a suprafeţei utile la autorizaţiile de construire eliberate pentru clădirile nerezidenţiale (-119343 mp). În profil teritorial, această scădere este reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Bucureşti-Ilfov (-117239 mp), Sud-Est (-27790), Sud-Muntenia (-26043) şi Sud-Vest Oltenia (-1443). Creşteri s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Nord-Est (+27596 mp), Vest (+13867), Nord-Vest (+8186) şi Centru (+3523).

Comenteaza