Piaţa de taxi din Cluj, puricată de Consiliul Concurenţei
- Scris de Mihai Prodan
- 18 Ian 2011, 14:57
- Economie
- Ascultă știrea

DISTRIBUIE
Piaţa de taximetrie din Cluj-Napoca este monitorizată de patru luni de către Consiliul Concurenţei, în încercarea de a demonstra înţelegerile de pe piaţă ale companiilor, după ce ieri carteluri similare au fost demascate în Timişoara şi Constanţa.
Ancheta a demarat în luna august, iar informaţiile sunt culese de către Direcţia Teritorială – Inspectoratul de Concurenţă din Cluj.
“În măsura în care, în urma analizei efectuate, vor rezulta aspecte care să indice o posibilă încălcare a prevederilor Legii Concurenţei de către agenţii economici implicaţi în activitatea de taximetrie în municipiul Cluj Napoca, Consiliul Concurenţei va declanşa o investigaţie pe această piaţă”, arată reprezentanţii instituţiei, pentr ziuadecj.ro.
Consiliul Concurenţei a finalizat două investigaţii pe în domeniul serviciilor de transport persoane în regim de taxi din Timişoara şi Constanţa. În urma investigaţiei din Timişoara, s-a constatat că 11 companii de profil au format un cartel, iar amenda totală în acest caz ajunge la aproape 350.000 de lei.
În Constanţa amenzile ajung la 302.300 lei, aplicate unui număr de zece companii care au format un cartel şi au fixat tarifele de taximetrie.

Comenteaza