Planul Național de Investiții și Relansare Economică: realitate sau dorință?

Guvernul României a publicat recent Planul Național de Investiții și Relansare economică, prin care își propune să „asigure convergența cu economiile europene, astfel încât Produsul Intern Brut pe cap de locuitor la paritatea de cumpărare standard să ajungă la 87% din media UE27, la orizontul anului 2025". În contextul pandemiei și al măsurilor luate pentru prevenirea și combaterea efectelor acesteia, România are nevoie de o strategie și de politici care să îi asigure o tranziție lină și reușită către ceea ce este deja numit „noua realitate economică și socială" — elaborarea unui program guvernamental care să sintetizeze măsuri eficiente de relansare și apoi de asigurare a creșterii economice este necesară și chiar binevenită. Planul este, deci, dezirabil. Dar este el și fezabil?

Am încercat să găsim răspunsul la această întrebare cu sprijinul lui Dan Schwartz, consultant fiscal şi managing partner RSM România. 

În procesul de a răspunde la această întrebare, trei aspecte mi se par esențiale. În primul rând, trebuie să existe o viziune guvernamentală asupra dezvoltării pe termen mediu și lung a României. Apoi, trebuie studiate măsurile propuse pentru depășirea dificultăților generate la nivel economic și social de restricțiile impuse de necesitatea de a ține pandemia Covid-19 sub control. În sfârșit, ar mai trebui analizat realismul propunerilor de dezvoltare sustenabilă și sursele de finanțare a costurilor curente și de investiții, absolut necesare unei dezvoltării echilibrate.

Viziunea guvernamentală

În planul propus de către guvern, dezvoltarea României ar trebui să se bazeze pe investiții și nu pe încurajarea consumului. În fapt, politicienii români au acordat o atenție deosebită consumului încă de la începutul anilor '90 — în acele vremuri, s-a încercat o ajustare în sens pozitiv a nivelului de viață al populației sărăcite de comunism pentru a obține un răspuns favorabil la solicitările de schimbare, absolut necesare începutului de tranziție către economia de piață liberă.

Din păcate însă, din rațiuni electorale și nu de puține ori din populism, liderii politici ai României au neglijat aproape cu consecvență principiile economice a căror încălcare nu poate genera decât efecte negative. Românii au ajuns să consume mai mult decât au fost capabili să producă, fapt ce a condus la dezechilibru: un grad înalt de îndatorare externă, inflație, deficite bugetare, deficite de cont curent și ale balanței de plăți. Toate acestea au dus la scăderea nivelului de trai și nu la creșterea sa, așa cum s-a intenționat.

Politicile care puneau pe prim plan consumul asigurat mai degrabă prin importuri și nu prin producția internă, în detrimentul investițiilor, au continuat până aproape de 2007, anul în care România a fost acceptată în Uniunea Europeană și a început să se conformeze politicilor economice și bugetare mai prudente adoptate la nivel comunitar. Și chiar și după integrare.

Încurajarea investițiilor, fie ele publice sau private, românești sau străine, reprezintă o schimbare necesară momentului actual. Finalizarea proiectelor începute de multă vreme și neterminate, dezvoltarea de noi proiecte și extinderea ariei de cuprindere la toate zonele infrastructurii publice reprezintă pași importanți pe care România ar trebui să îi facă în mod rațional și folosindu-și în mod eficient resursele materiale și umane de care dispune.

Dacă transformă în realitate viziunea investițională prezentată în Planul Național, România are o șansă să recupereze decalajul economic și social pe care îl înregistrează față de celelalte state membre UE, și să atingă scopul propus de ridicare a PIB până la cel puțin 87% din cel european; pe termen mediu, România ar putea chiar să se încadreze în media europeană.

În concluzie, există o viziune guvernamentală. Ceea ce rămâne însă de văzut este dacă Guvernul are și capacitatea de a-și transforma planurile în realitate, de a produce și atrage resursele materiale și umane fără de care propunerile făcute nu reprezintă nimic altceva decât cuvinte frumoase.

Măsurile propuse

România a încercat să administreze dificultățile generate de blocajul economic generat de acțiunile de combatere a pandemiei Covid-19 prin măsuri care s-au adresat atât mediului de afaceri, cât și populației angajate. Aceste măsuri au avut la bază ideea de susținere financiară pe perioada în care activitatea economică a fost fie întreruptă total, fie încetinită.

Printre cele mai eficiente măsuri deja puse în aplicare și prezentate în Planul Național se numără acoperirea indemnizațiilor de somaj tehnic din fondul național de somaj, amânarea la plată fără penalități sau dobânzi de întârziere a unor obligații fiscale, acordarea de bonusuri cu caracter fiscal contribuabililor care și-au achitat la timp datoriile fiscale de natura impozitului pe profit și venit, rambursări de TVA cu control ulterior, garanții acordate prin intermediul platformei IMM Invest pentru creditele bancare angajate de întreprinderile mici și mijlocii, începerea procesului de digitalizare a administrației publice cu scopul de a limita birocrația și interacțiunile fizice. În plus față de acestea, Guvernul propune și alte măsuri de susținere a mediului de afaceri și a populației, inclusiv a companiilor mari și a celor care activează în sectoare-cheie ale economiei, care au drept scop relansarea economică a României.

Dacă ne uităm peste statisticile publicate până acum, putem observa că măsurile guvernamentale de susținere a economiei și populației au fost de ajutor; în același timp, însă, trebuie conștientizat și faptul că greul abia acum începe. Relansarea economică este un proces dificil și complicat care necesită o bună cunoaștere a situației reale și o perfectă sincronizare a instituțiilor statului cu mediul de afaceri. Fiecare companie a încercat pe perioada pandemiei să supraviețuiască și să se pregătească (în mod individual) pentru revenirea la linia de plutire. Acum mai mult decât oricând guvernul trebuie să identifice direcția în care mediul de afaceri se îndreaptă și să fie aproape de antreprenori și manageri, sprijinindu-i în demersurile lor de a identifica oportunități și soluții de redresare și chiar de creștere și dezvoltare.

Dezvoltarea sustenabilă și sursele ei de finanțare

În momente de criză, cei care identifică și fructifică oportunități sunt cei care ies învingători. O primă oportunitate pe care România ar putea-o folosi acum este pachetul de redresare agreat în premieră la nivelul Consiliului Europei în urma negocierilor care au avut loc în perioada 17-21 iulie 2020 între reprezentanții celor 27 de state membre. Conform declarațiilor de presă făcute de reprezentanții României, în urma negocierilor au fost obținute fonduri rambursabile și nerambursabile în valoare totală de 79.9 miliarde Euro, care urmează a fi folosite pentru a susține în parte programele naționale de redresare economică și planurile de dezvoltare în perioada 2021-2027.

O altă oportunitate care ar putea fi folosită în contextul actual este cea generată de posibilitățile oferite de informatizare și digitalizare — reducerea birocrației cronice de care suferă administrația de stat românească, și implicit simplificarea și încurajarea accesului antreprenorilor la resursele economice de care au nevoie pentru a-și putea pune în practică planurile de business, în condiții de concurență loială și corectă. Fondurile europene completate cu sume obținute prin eforturi proprii pot fi de folos pentru ca această oportunitate să se transforme rapid în realitate.

România se află, așadar, în fața unor oportunități și, dacă este condusă și administrată în mod responsabil, are șansa să depășească dificultățile temporare și să se înscrie pe un drum al creșterii economice și dezvoltării sustenabile pe care ar fi trebuit să fie de multă vreme. În acest context, Planul Național apare ca un program-cadru ce ar putea asigura premisele unei creșteri economice post Covid-19, dacă este pus în aplicare în detaliu; și ar putea sta la baza dezvoltării României în următorii 10-15 ani.

Nu trebuie uitat însă faptul ca simpla creștere economică, deși este principala sursă a dezvoltării, nu generează în mod automat dezvoltare sustenabilă. Pentru ca acest lucru să se întâmple, este necesar ca rezultatele obținute în urma unei creșterii economice continue și susținute să se transforme în surse de finanțare și să fie investite în mod inteligent în programe sustenabile care au drept scop final diminuarea sau chiar eliminarea decalajelor care încă există între România și celelalte state membre ale Uniunii Europene.

Devine evidentă importanța unei viziuni și strategii guvernamentale pe termen mediu și lung, dublată de necesitatea unor abordări profesioniste, corecte și dedicate la nivelul autorităților politice și administrative ale Statului și de susținerea și cooperarea venite dinspre mediul de afaceri și cetățeni în general; solidaritatea și nu divizarea politică și socială reprezintă premisa-cheie a momentului. Dincolo de nevoia de a depăși momentul dificil prin care societatea și economia trec acum, România are nevoie și de continuitate în politicile sale de guvernare — continuitate care să fie asigurată indiferent de forțele politice care conduc sau vor conduce țara în viitorul apropiat. Chiar dacă se vorbește despre o nouă abordare și de „un nou model de dezvoltare economică", în planul Guvernului pot fi identificate idei și propuneri care au mai fost incluse în programe de dezvoltare economică redactate anterior de diverse partide politice și chiar de mediul academic. Așadar, acceptarea la nivel politic și social a planului lansat de guvern (după dezbaterile și amendamentele aferente, bineînțeles), ar trebui să fie probabilă indiferent de rezultatul alegerilor parlamentare din toamna acestui an.

România are, deci, nevoie de solidaritate și continuitate. Numai astfel Planul Național de investiții și Relansare Economică poate depăși stadiul de „dorință" de mai bine a guvernanților, și poate deveni realitatea palpabilă de care are atâta nevoie România.