Ponta: Legea CAS va fi iar votată de Parlament. Din 2015, Băsescu poate face cel mult ani de închisoare

Ponta: Legea CAS va fi iar votată de Parlament. Din 2015, Băsescu poate face cel mult ani de închisoare
Proiectul de lege privind reducerea CAS va fi din nou votat de Parlament, iar preşedintele Traian Băsescu va fi obligat atunci să promulge legea sau să atace actul la Curtea Constituţională, caz în care măsura poate fi amânată până în 2015, a declarat premierul Victor Ponta.

El a afirmat însă în acelaşi timp că, de la 1 ianuarie 2015, dată de la care preşedintele a propus aplicarea măsurii, Băsescu poate face cel mult "nişte ani de închisoare", deoarece nu va mai fi preşedinte la acel moment.

"S-a exprimat greşit şi vreau să pun la punct acest lucru, a zis că vedem, poate facem de la 1 ianuarie. Domnul Băsescu de la 1 ianuarie cel mult poate să facă nişte ani închisoare, în niciun caz nu mai poate să facă reduceri de CAS sau să promulge legi pentru că nu va mai fi preşedintele României", a spus Ponta la Antena 3.

Premierul a mai arătat că, prin refuzul de a promulga reducerea CAS, preşedintele Băsescu loveşte în întreprinzători.

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, miercuri, că solicită Parlamentului reexaminarea legii pentru reducerea contribuţiilor de asigurări sociale, "din punct de vedere al oportunităţii".

El a arătat că o reducere a CAS este o măsură bună, pe care o susţine, însă are rezerve legate de sustenabilitatea măsurii, asfel încât cererea de rexaminare a legii, trimisă Parlamentului, nu are modificări pe text, ci doar referiri la oportunitatea legii.

Traian Băsescu a menţionat că nu doreşte se se aşeze într-o dispută cu Guvernul, că legea de reducere a CAS la angajator poate fi aplicată din 1 ianuarie 2015, nu din octombrie acest an, iar Guvernul ar trebui să aştepte misiunea FMI, dar şi finalizarea bugetului pe 2015, adăugând că nu vede de ce este "această grabă".

 

Comenteaza