Premieră: Cinci afaceri românești depășesc valoarea de un miliard de euro / Banca Transilvania, în primele trei

Premieră: Cinci afaceri românești depășesc valoarea de un miliard de euro / Banca Transilvania, în primele trei
| Foto: Arhiva

Pentru prima dată în istoria României, în anul 2021 sunt cinci afaceri antreprenoriale evaluate la peste 1 miliard de euro fiecare. Printre acestea este și grupul Banca Transilvania.

UiPath - primul unicorn românesc, în prezent companie de tehnologie listată pe cea mai puternică piaţă de capital din lume, bur­sa de la New York, Pavăl Holding - com­pa­nia „umbrelă“ prin care fraţii Dragoş şi Adrian Pavăl controlează retailerul de bri­co­laj Dedeman, dar şi o serie de pariuri la bur­sa de la Bucureşti, precum şi Banca Transilvania - cea mai puternică bancă lo­cală după active - sunt cele mai valo­roase trei com­pa­nii antre­prenoriale ro­mâneşti în acest an, potrivit celei de-a 16-a ediţii a anuarului Top 100 cele mai valo­roa­se companii din România, realizat în cola­borare cu casa de investiţii BT Capital Partners şi cu Veridio.

Grupul Bitdefender și retailerul electo-IT Altex completează grupul companiilor cu evaluări de peste un miliard de euro, relatează stiripesurse.ro.

Pentru al şaptelea an consecutiv, în acest catalog sunt analizate şi cele mai pu­ternice 25 de afaceri antreprenoriale ro­mâ­neşti, ace­le afaceri care au reuşit, mai re­pede sau mai greu, în trei decenii de capita­lism, să pună pe piaţă un bun sau un ser­viciu care să le du­că în prima ligă a busi­nessului local.

Pavăl Hol­ding a intrat în clasament direct pe locul 2, cu o evaluare de 4,2 mld. euro, şi a Chim­com­plex pe poziţia a şaptea, companie co­tată la doar un pas de 1 mld. euro. Pavăl Holding înlo­cu­ieşte astfel Dede­man în top, în ediţia din acest an fiind evaluat întregul portofoliu al fraţilor Pavăl, nu doar retailerul de bricolaj care re­prezintă cea mai importantă parte a portofoliului.

Comenteaza