“Președintele țării să facă lumină în afacerea Sparanghelul de la Cluj”

“Președintele țării să facă lumină în afacerea Sparanghelul de la Cluj”

Federaţia Națională a Sindicatelor din Industria Alimentară (Sindalimenta) îi cere președintelui Klaus Iohannis să prezinte adevărul în privința încălcării restricțiilor impuse de starea de urgență în cazul românilor plecați la muncă în Germania.

“A trecut aproape o săptămână de la apariţia în presă a imaginilor cu cei peste 2.000 de români care se înghesuiau pe Aeroportul Cluj pentru a pleca la munci agricole în Germania, în ciuda interdicţiilor impuse de guvern în ceea ce priveşte circulaţia. Deocamdată, ministrul de Interne, Marcel Vela, tace. Premierul Ludovic Orban tace. Preşedintele României, Klaus Iohannis, tace.

Premierul a promis că va face lumină în acest caz, dar până acum nu s-a ocupat decât cu ascunderea adevărului şi protejarea celor vinovaţi. Să fie oare cei vinovaţi chiar în fruntea statului? Un astfel de exod masiv nu se putea realiza decât beneficiind de cea mai înaltă protecţie: cea a guvernului.

Premierul României, Ministerul de Interne, dar şi Ministerul de Externe, prin ambasadorul României la Berlin, nu aveau cum să nu fie informaţi despre demersurile Germaniei care avea nevoie disperată de sezonieri în agricultură, pentru afacerea “Sparanghelul”.

Preşedintele Klaus Iohannis a ratat ocazia, în intervenţia sa publică, în care ne-a anunţat că a fost prelungită starea de urgenţă, să facă lumină şi în acest caz. Să spună românilor dacă a ştiut sau nu despre negocierile dintre parte germană şi cea română în legătură cu plecarea sezonierilor, astăzi când România are nevoie mai mult decat oricand de forța de muncă și când puteau fi gasite soluții să-i păstrăm.

Dacă a ştiut şi nu s-a opus demersurilor Guvernului german, considerăm că este la fel de vinovat ca şi premierul, care doar din dorinţa de a da bine în ochii cancelarului german, a încălcat propriile legi, de fapt, legile României, pe care toţi suntem obligaţi să le respectăm. Vă solicităm, domnule Iohannis, să ieşiţi, cu o declaraţie, în faţa românilor în care să spuneţi adevărul”, a îndemnat președintele Sindalimenta, Dragoș Frumosu.

Aproape 2.000 de persoane din judeţe din Transilvania şi Moldova au fost înghesuite, joia trecută, în parcarea din faţa Aeroportului Internaţional Avram Iancu Cluj pentru a pleca cu curse charter spre Germania, la muncă în agricultură.

Ulterior au fost demarate mai multe anchete. Totuși, în următoarele zile alte câteva mii de români au părăsit țara cu alte chartere pentru a merge la lucru la sparanghel sau la căpșune în state din Vestul Europei, pentru salarii lunare cuprinse între 1.000 și 3.000 de euro. 

Comenteaza