Preţul corect la legume VIDEO

Preţul corect la legume VIDEO
Oferta tot mai mică de produse autohtone face ca de cele mai multe ori să plătim preţuri exorbitante. De exemplu, în cazul legumelor, consumatorul final plăteste, pe langa preţul de cost, destul de mic, şi adaosurile intermediarilor. Reprezentanţii USL vor să îi oblige pe comercianţi să afişeze inclusiv pretul producătorului.

Iniţiativa aparţine vicepreşedintelui Departamentului de Agricultură al PSD.

Reprezentanţii locali ai marilor reţele de hypermarket-uri nu au dorit să comenteze acest proiect. În schimb, în pieţele clujene aflate în administrarea autorităţilor publice, acest sistem funcţionează de mai bine de doi ani.

Preţurile comunicate de piaţa de gros devin preţuri de referinţă ale zilei, acestea sunt afişate în pieţele administrate de autorităţile publice, precum vechile mercuriale, iar comercianţii din acele pieţe nu au voie să vândă cu preţuri mai mari decât dublul preţului de referinţă. Marea majoritate folosesc adaosuri comerciale la limita maxim admisă de 100%.

Social-democraţii consideră că afişarea preţului de producţie ar trebui impusă de guvern.

Reporter: Valentin Mălăescu
Imagine: C. Fedeleş, F. Dan

Comenteaza