Clujul se va număra printre zonele de interes al concernului rus în acest an, au confirmat reprezentanţii Gazprom, pentru ZIUA de CLUJ. Compania rusă abordează în România un nou concept pentru staţiile sale de carburanţi.
„Plănuim o extindere naţională în România, iar Clujul se va afla printre locaţiile în care vom amplasa noile staţii de alimentare. Încă nu ştim exact în ce perioadă îi vom da drumul", a declarat, pentru ZIUA de CLUJ, Roxana Radu, reprezentant al Gazprom pentru România. Strategia ruşilor prevede ca în 2013 să fie inaugurate peste 50 de staţii de combustibil pe teritoriul României, operate prin intermediul Nafta Industria Srbje (NIS), companie preluată de Gazprom, care se va ocupa de administrarea unităţilor din Balcani. Prima staţie a fost deja inaugurată pe 19 decembrie în Serbia, iar după câteva zile a devenit funcţională şi cea de la Sibiu, pe Drumul European nr. 68, Bucureşti-Budapesta-Viena, însă preţurile practicate sunt cu puţin sub cele ale pieţei. Noua reţea vizează segmentul premium, iar conceptul staţiilor include magazin, restaurant, cafenea, iar acestea dispun de acces wireless la internet. Benzina şi motorina sunt aduse de la rafinăria din Pancevo (Serbia).
Conducerea Gazprom negociază cu benzinăriile particularilor care nu fac parte din marile reţele, inclusiv societăţi ca Western Energy Group Bucureşti, ale cărei staţii funcţionează în Cluj, Bacău, Ilfov, Sibiu sub franciza Lukoil, o altă companie mondială importantă din Rusia. Printre staţiile vizate de ruşi se numără şi cea de pe str. Observatorului FN din Cluj-Napoca, a societăţii Euroil, potrivit informaţiilor ZIUA de CLUJ. Euroil deţine 20 de staţii în 10 judeţe ale ţării, majoritatea din Transilvania. În România există 2.000 de staţii de combustibil, dintre care 600 aparţin unor întreprinzători particulari. Petrom are 540 de staţii, Rompetrol - 450, Lukoil - 300, OMV - 157, iar MOL - 135. România este a doua ţară pe care se extinde în acest sector Gazprom, după Serbia. În acest an concernul are în plan deschidere a 100 de astfel în unităţi, inclusiv în Bulgaria sau Bosnia şi Herţegovina. „Dezvoltarea de staţii de distribuţie în Balcani este ţelul nostru strategic. Plănuim să ne extindem în Serbia şi România, iar următorul pas este să intrăm pe piaţa din Bulgaria. Sunt încrezător că în viitorul apropiat reţeaua de retail a Gazprom va deveni cea mai cunoscută în Balcani şi va prelua prima poziţie în piaţă", a declarat Alexander Diukov, preşedintele Gazprom Neft.
Gazprom Neft deţine acum 56,1% din NIS, 29,8% din această companie fiind în patrimoniul statului sârb. Ruşii au cumpărat pachetul majoritar în 2008, cu 400 de milioane de euro, plus angajamente de investiţii de 500 de milioane de euro. Compania din Serbia are 9.000 de angajaţi, controlează 53 de câmpuri de ţiţei şi gaze naturale din acest stat şi deţine 332 de staţii de combustibil. Aceasta a anunţat că până în 2020 va investi 400 de milioane de euro în activitatea de explorare din ţara vecină. Din 2013 Gazprom va trece, prin NIS, la extracţia de petrol şi gaze din România, deoarece East West Petroleum (Canada) a revândut sârbilor 85% din dreptul de exploatare a patru perimetre din vestul ţării, acordat de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale.
Gazprom este cel mai mare producător de gaze naturale, iar anul trecut revista Forbes o plasa pe poziţia a doua în clasamentul mondial al companiilor, după producţia zilnică. Acesta controlează 17% din rezervele mondiale cunoscute de gaze gaturale şi deţine 20% din producţia mondială şi un sfert din consumul Europei. Gazprom avea în posesie 158.000 km de conducte de gaz, iar proiectele sale majore sunt Nord Stream şi South Stream. Veniturile anuale ale Gazprom din 2011 s-au situat la 158 de miliarde de dolari, iar profitul net a fost de 44 de miliarde de dolari. Grupul deţine pachete majoritare sau minoritare de acţiuni la 170 de companii din întreaga lume, printre care WIEE şi WIROM Gas (România), are 400.000 de angajaţi, iar acţionarul său majoritar este statul rus (50,02%).
Sponsorizează cinci echipe de fotbal
Ruşii finanţează echipa de Bundesliga Schalke 04 Gelsenkirchen (Germania), printr-un parteneriat ce include perioada 2007-2013, suma totală alocată fiind de 200 de milioane de euro. De asemenea, aceştia au încheiat anul trecut un acord de sponsorizare până în 2015 cu Chelsea Londra (Anglia). Alte cluburi finanţate de Gazprom sunt Zenit St. Petersburg (Rusia), Steaua Roşie Belgrad (Serbia) şi Levski Sofia (Bulgaria). Din 2012, concernul rus apare ca sponsor al UEFA pentru Liga Campionilor Europeni şi Supercupa Europei, pe trei sezoane.
Benzinării în România
1. Petrom 540 staţii
2. Rompetrol 450 staţii
3. Lukoil 300 staţii
4. OMV 157 staţii
5. MOL 135 staţii
Sursa: companiile
Top mondial companii petroliere (barili / zi)
1. Saudi Aramco 12,5 mil.
2. Gazprom 9,7 mil.
3. National Iranian Oil 6,4 mil.
4. Exxon Mobil 5,3 mil.
5. PetroChina 4,4 mil.
6. British Petroleum 4,1 mil.
7. Royal Dutch Shell 3,9 mil.
8. Pemex 3,6 mil.
9. Chevron 3,5 mil.
10. Kuwait Petroleum 3,2 mil.
Sursa: Forbes 2012