Primăria schimbă foaia la avizarea proiectelor
- Scris de Luminita Silea
- 03 Iun 2011, 01:01
- Economie
- Ascultă știrea
Garajele nu mai pot fi transformate în locuinţe, ca să construieşti pe anumite artere trebuie să respecţi retragerile ca străzile să poată fi lărgite, antenele de telefonie mobilă sunt interzise în zonele cu locuinţe şi nu se mai acceptă poteci de 3-4 metri pentru a deservi perimetre cu noi construcţii, au tranşat ieri specialiştii din Comisia Teritorială de Amenajare a Teritoriului şi Urbanism (CTATU). Ei au respins sau au condiţionat avizarea mai multor proiecte urbanistice din oraş.
Un proiect pe str. V. Stoica, pentru două locuinţe unifamiliale cu parter şi două etaje, a dat startul împotrivirii specialiştilor. Potrivit acestora, strada apare în Planul Urbanistic Zonal (PUZ) aprobat cu o ampriză (lăţimea terenului) de 10 m, iar la faţa locului arată ca o potecă de 3-4 m. "Noi respectăm PUZ aprobat, doar o singură parcelă până la noi nu respectă retragerile pentru drum", a explicat proiectantul. Primarul a amintit că responsabilitatea aparţine proprietarilor care şi-au asumat un PUZ ce prevede o stradă de 10 m şi că beneficiarul poate soma, prin avocat, pe toţi cei care au case în zonă şi care nu respectă proiectul avizat. "Vom trimite şi noi Poliţia Comunitară să efectueze un control. Veţi primi avizul doar după ce la dosar va fi acest proces verbal. Vrem să ne asigurăm că toată lumea respectă retragerile pentru că vorbim despre un drum de utilitate comună care apare în acte de 10 m", a menţionat Apostu.
O documentaţie pentru mansardarea unei case pe str. Constanţa i-a determinat pe membrii CTATU să-şi amintească faptul că atât actualul Plan Urbanistic General (PUG), cât şi cel nou prevăd retrageri de la stradă pentru noile construcţii, în aşa fel încât în viitor aceasta să poată fi lărgită. "Singura porţiune de pe arteră care este mai largă e în zona Liceului Bălcescu şi a Direcţiei Sanitare. Restul este construită până la stradă. Sunt construcţii noi. Dacă noi ne retragem, restul poate rămâne tot aşa cum a fost de 70 de ani. Poate dura alţi 50 de ani până se va lărgi strada", a replicat proiectantul. "Nu putem să încălcăm PUG actual", a spus arhitectul Adrian Iancu, membru al CTATU. "O să fiţi mândru, domnule arhitect, că nu veţi face ca alţii care au acum 70 de ani şi le este ruşine să privească Clujul după ce au permis să se construiască orice!", a subliniat primarul. Iancu a recomandat o altă abordare a mansardării locuinţei, cu retragerile prevăzute în PUG, menţionând că reprezentanţii comisiei nu pot încălca reglementările în vigoare.
Arhitecţii şi specialiştii din CTATU au dezbătut un proiect al societăţii S&D Fotbal, care prevedea trans-formarea curţii Şcolii I. Agârbiceanu şi amenajarea cu nocturnă a două terenuri de fotbal. După ce s-au asigurat că terenurile sunt la o distanţă considerabilă de locuinţele din zonă, reprezentanţii comisiei au convenit asupra amenajării unui singur teren şi au condiţionat ca parcările să nu se facă în curtea şcolii, aşa cum s-a propus iniţial. Amplasarea unei case de vacanţă pe un teren de 2.600 mp aflat în fondul forestier, pentru care proprietarii sunt în demers de scoatere din acest circuit, a stârnit nemulţumiri din partea membrilor CTATU. Apostu i-a cerut viceprimarului Radu Moisin să facă o propunere de schimbare a legislaţiei, în aşa fel încât, dacă anumite terenuri de pe teritoriul municipiului se scot din fondul forestier, să se facă împăduririle cerute de lege tot în Cluj-Napoca, nu într-o comună învecinată, cum se practică în prezent.
Arhitecţii din comisie nu au avizat propunerea şi au cerut proiectanţilor o ridicare topografică din zonă care să evidenţieze numărul de arbori. "Vedeţi că până mâine o să rezolve problema şi nu o să mai fie nevoie", a glumit primarul. Reprezentanţii CTATU au refuzat să analizeze proiectul până când nu este complet. "Nu putem fi de acord cu acest nou tip de urbanism. Trebuie să respectaţi alinierea construcţiilor conform documentaţiilor deja aprobate. Altfel, vom face o stradă cu numele dvs. sau cu numele firmei şi o să vă dăm ca exemplu "aşa se construieşte la Cluj, vă place"?", a spus primarul, în cazul a două case propuse pe str. Uranus. Reprezentanţii CTATU nu au avizat amplasarea unei antene de telefonie mobilă pe str. Ponorului, propusă de compania Cosmote, la pachet cu alte amplasamente aflate în zone industriale sau în extravilan. Motivul: la Cluj nu se mai permite amplasarea de astfel de staţii în zonele de locuinţe.
Un alt proiect, prin care un proprietar dorea transformarea într-o locuinţă a unui garaj de pe str. Fabricii 53, i-a făcut pe membrii CTATU să ia poziţie. "Garajul are volumul unei locuinţe. De fapt, aţi pregătit construcţia şi aşteptaţi doar avizul nostru", a spus arhitectul Eugen Pănescu. Iancu i-a amintit proiectantului că se propune o casă într-o zonă în care reglementările din PUG cer o anumită suprafaţă a parcelei, ce nu este respectată. Proprietarul a încercat să înduplece comisia, afirmând că a cumpărat un teren prea mic şi că proprietarii din zonă nu vor să-i mai vândă o parcelă. "Am venit cu o rugăminte la comisie; vreau să fac o locuinţă pentru băiatul meu, pentru că, ştiţi bine, nu e bine ca, după o vârstă, copiii să locuiască tot cu părinţii", a adăugat proprietarul. Reprezentanţii CTATU au respins proiectul motivând că nu pot încălca legea.