Primarul Clujului: ''E cam jale pe piața vieții economice sau a forței de muncă''

Primarul Clujului: ''E cam jale pe piața vieții economice sau a forței de muncă''

Primarul Clujului este de părere că riscăm să trecem dintr-o criză sanitară în una financiară.

„A fost și criza economică din perioada 2008-2012, dar aia a fost de natură financiară. Nu aveam bani. Acum avem bani, dar avem probleme cu sănătatea și întotdeauna partea de sănătate e mai gravă decât partea de bani, că prima dată trebuie să ai sănătate ca să trăiești, după aceea banii poți să-i faci. Bineînțeles că și banii sunt necesari și fără de ei nu poți să trăiești, pe de altă parte.

De aceea e riscul acum mare să nu trecem dintr-o criză sanitară în una financiară, că atunci chiar am încurcat rău borcanele. Ceea ce, din nefericire, nu-i departe. Mă întâlnesc în fiecare zi cu oameni care spun că o duc tot mai greu. Mă întâlnesc cu taximetriști care spun că au stat toată ziua prin standuri și au făcut 150 lei, maximum 200 lei pe zi și trebuie să plătească la sfârșitul lunii 5.000 de lei impozitul la stat.

La restaurante, dacă treci pe acolo, e jale mare, că au dat oamenii afară sau au plecat; multe entități culturale spun că oamenii lucrează în livrări în prezent pentru că nu au ce să le dea de muncă. Activitățile culturale sunt închise”, a spus Emil Boc, la un post de radio local.

Edilul spune că „e cam jale” situația economică și că suntem la limită. „Oamenii se descurcă greu, cu alte cuvinte. E cam jale pe piața vieții economice sau a forței de muncă. E adevărat că suntem cam la limită; de aceea v-am tot spus de calea de mijloc aurită. Soluția e să găsești balanța, echilibrul dintre măsuri care să protejeze sănătatea publică și care să permită activitatea economică pentru a nu dispărea locurile de muncă”.

Comenteaza