Primii chiriaşi din noul val de birouri

Primii chiriaşi din noul val de birouri
Companiile Three Pillar, Deloitte şi doi operatori din domeniul alimentaţiei publice se instalează în imobilul de birouri The Office, aflat în plin şantier în centrul oraşului

Dezvoltatorii centrului de afaceri care se ridică pe fosta platformă a fabricii Tricotaje Someşul au încheiat contracte pentru 35% din suprafaţa disponibilă în prima fază a proiectului, susţin dezvoltatorii.

Printre primii chiriaşi ai The Office se numără Three Pillar, Deloitte, Panemar şi Lunchbox. Alături de aceste patru companii există şi altele care au intrat în portofoliul de chiriaşi, afirmă reprezentanţii dezvoltatorilor, dar deocamdată nu toate pot fi anunţate, din cauza clauzelor prevăzute în contracte. În total, în acest moment 35% din suprafaţa care va fi livrată în prima fază a proiectului este „acoperită" şi există discuţii pentru încă 57% din spaţii, au transmis reprezentanţii investitorilor. Domeniile în care activează cu precădere primii chiriaşi sunt tehnologia informaţiei (IT) şi externalizări de servicii.

Three Pillar şi Deloitte sunt deja chiriaşe ale The Office într-un centru de afaceri din Timişoara. De asemenea, ambele sunt active la Cluj. Compania americană de software Three Pillar este prezentă la Cluj cu un birou din 2008 şi are acum sediu într-o clădire de birouri pe strada Buftea, în vreme ce compania de consultanţă Deloitte este instalată într-un imobil pe Calea Dorobanţilor, nu departe de şantierul în desfăşurare al The Office. Lucrările pentru prima fază din noul centru de afaceri sunt încă în desfăşurare, "scheletul" clădirii este ridicat, iar muncitorii au început să fixeze sticla pe primele etaje ale construcţiei. Prima etapă, cu o suprafaţă închiriabilă de 19.000 mp, va fi livrată în prima jumătate a anului viitor.
Proiectul va fi finalizat în întregime până în 2016, când va avea o suprafaţă închiriabilă totală de 54.000 mp. The Office va include o zonă de servicii şi de retail, în care îşi vor desfăşura activitatea diverşi operatori, de la farmacie la bănci sau grădiniţă. Proiectul construit pe fosta platformă Tricotaje Someşul de pe Bd. 21 Decembrie este dezvoltat în parteneriat de fondul de investiţii NEPI şi de omul de afaceri timişorean Ovidiu Şandor. New Europe Property Investments este un fond de investiţii având ca scop achiziţia şi dezvoltarea de clădiri de birouri, centre comerciale şi proprietăţi industriale, în principal în România, unde grupul este activ din 2007. Fondul este listat pe piaţa principală a Bursei de Valori din Johannesburg (Africa de Sud), pe segmentul AIM al London Stock Exchange şi la Bursa de Valori Bucureşti. Şandor este un antreprenor bănăţean, care a dezvoltat proiectul City Business Centre Timişoara, cel mai mare complex de birouri de clasa A din afara Bucureştiului.
Un alt proiect de mari dimensiuni se apropie de închiderea lucrărilor de construcţie pentru prima fază la Cluj. Prima etapă din viitorul parc tehnologic Liberty se va inaugura la început lunii viitoare şi presupune reconversia unor clădiri existente şi amenajarea spaţiilor exterioare. Suprafaţa utilă închiriabilă pentru birouri este de 5.600 mp. Liberty Technology Park (LTP) Cluj este un proiect dezvoltat de Fribourg Development, diviziunea imobiliară a fondului de investiţii Fribourg Investments. Acesta prevede spaţii pentru companii active în domenii ca IT şi cercetare-dezvoltare, spaţii de servicii şi un accelerator de afaceri.
Dezvoltatorii LTP nu au semnat contracte deocamdată, dar au precizat că negocierile în derulare acoperă integral suprafaţa pe care o vor livra în faza I şi jumătate din faza II. Companiile cu care se negociază activează cu precădere în IT. Cluj Business Center (CBC) din cartierul Mărăşti e cel mai avansat dintre marile proiecte de birouri anunţate în municipiu. Pe fosta platformă a fabricii Feleacul a fost ridicat deja un prim imobil de 8.000 mp (scara I din corpul I) din ansamblul de 57.000 mp proiectat. Încă nu a fost anunţat niciun nume de chiriaş. CBC ar urma să livreze pe piaţă 57.050 mp birouri clasa A şi servicii, în două etape, până în 2015.

 

Comenteaza