Primul angajat al fiscului cu coronavirus. ANAF: nu mai veniți la ghișee

Primul angajat al fiscului cu coronavirus. ANAF: nu mai veniți la ghișee

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a confirmat existența unui funcționar public diagnosticat cu coronavirus.     

Un caz pozitiv de infectare cu coronavirus a fost confirmat în cadrul Direcției Regionale a Finanțelor Publice (DRFP) Brașov, comunicat Direcției de Sănătate Publică. Funcționarul în cauză nu desfășura activitate cu publicul, conform ANAF.

Au fost dispuse, ca măsuri imediate, dezinfecția tuturor spațiilor din cadrul DGRFP Brașov, izolarea la domiciliu a angajaților care au avut contact cu persoana diagnosticată pozitiv, informarea structurilor din subordine pentru adoptarea oricăror măsuri pentru limitarea răspândirii infecției cu coronavirus (COVID-19).

"Conducerea ANAF urmărește cu atenție evoluția situației actuale și întreprinde toate măsurile necesare astfel încât atât contribuabilii, cât și angajații, să fie în siguranță în unitățile fiscale.

Reamintim contribuabililor că obligațiile fiscale se pot îndeplini utilizând metode de comunicare la distanță prin intermediul Spațiului Privat Virtual (SPV) pentru depunerea declarațiilor și obținerea de informații, iar plata poate fi efectuată prin internet banking sau ghiseul.ro.

Informații generale în domeniul fiscal și IT puteți obține prin apelarea call-center-ului. Contribuabilii care nu sunt înrolați în SPV pot utiliza formularul de contact de pe site-ul ANAF pentru a obține informații generale în domeniul fiscal și IT", a transmis instituția.

Comenteaza