Cel dintâi autoturism ecologic prezentat la Cluj va fi modelul Mitsubishi Innovative Electric Vehicle (i-MiEV), care costă 36.000 de euro. Pentru sfârşitul anului s-a anunţat Renault, cu două asemenea modele, iar Citroën se pregăteşte să lanseze un alt model.
"Le pregătim deja surpriza clujenilor, respectiv modelul Mitsubishi i-MiEV, pe care sperăm să îl aducem din vară aici, pentru a fi vizionat. Oricum, clujenii pot să comande deja maşina respectivă şi de aici, iar aceasta le va fi livrată până în iunie. Deocamdată este expus un asemenea autoturism la Bucureşti. Lumea este curioasă, se interesează, dar comenzile serioase vor veni abia după ce va vedea pe viu despre ce este vorba", susţin reprezentanţii dealerului RMB Interauto Cluj-Napoca. "Anul viitor Renault va comercializa trei modele de acest tip. Cred că un prim model pe electric va ajunge la Cluj cam pe la sfârşitul acestui an", spune Petru Turc, director general al companiei Dacia Service Cluj Feleac.
"Noi am adus la Bucureşti modelele Kangoo şi Fluence pentru drive test, însă vom începe să le comercializăm în România abia după lansarea în Europa, care va avea loc în toamnă. Clujul se află pe lista oraşelor de peste 100.000 de locuitori cu ale căror edili am intrat deja în contact. Administraţiile locale pot încuraja piaţa automobilelor ecologice prin facilitarea amplasării bornelor de încărcare pe spaţiul public sau prin reducerea impozitelor locale pentru posesorii unor astfel de maşini. Ministerul Mediului şi Pădurilor (MMP) a făcut un prim pas, prin Programul Rabla, ce oferă subvenţii de până la 20% la achiziţionarea lor", ne-a declarat Dora Pasăre, director de produs la Renault România.
În martie, Mitsubishi a lansat în România primul automobil integral electric produs în serie de un constructor major, destinat pieţei mondiale, în 2009. Preţul de comercializare al i-MiEV este de 36.640 de euro (inclusiv Taxa pe Valoare Adăugată inclusă), respectiv de 33.939 de euro prin programul de stimulare a parcului auto naţional. Ultimul preţ include contravaloarea a trei tichete valorice în cadrul Programului Rabla. Consumul acestuia este de 1,62 euro/100 km, iar emisiile de carbon sunt zero, a anunţat M Car Trading, importator Mitsubishi în România.
Alte două modele ar urma să fie lansate de grupul Renault spre sfârşitul anului: Kangoo ZE şi Fluence ZE, ce ar costa 21.000, respectiv 27.000 de euro. De asemenea, Citroën a lansat modelul C-Zero. MMP a emis o ordonaţă prin care cei care vor cumpăra astfel de maşini vor beneficia de o subvenţie de 20% din preţ la cumpărarea unui automobil electric (maximum 3.700 de euro), respectiv de 10% (cel mult 1.800 euro) pentru un automobil hibrid. Cei care vor cumpăra prin Programul Rabla vor primi patru tichete valorice la achiziţionarea unui automobil electric, respectiv două bonuri valorice pentru cumpărarea unui automobil hibrid.
Mitsubishi i-MiEV Renault Fluence ZE
* Dimensiuni: 3,37 x 1,47 x 1,61 m * Dimensiuni 4,75 x 1,45 x 1,81 m
* Locuri: 5 * Locuri: 5
* Uşi: 4 * Uşi: 4
* Motor: electric sincron * Motor: electric sincron
* Baterie: Litiu-ion 330V/16 kWh * Baterie: Litiu-ion 22kWh
* Viteză maximă: 130km/h * Viteză maximă: 135 km/h
* Timp încărcare: 6-8 ore la 220 V * Timp încărcare: 6-8 ore la 220 V
* Autonomie: 150 km * Autonomie: 185 km